Sari la conținut

Premieră în România: Asociația Moașelor organizează cursuri. Cui se adresează

Premieră în România: Asociația Moașelor organizează cursuri de pregătire pentru cadrele medicale. Cine le va susține și cât de utile vor fi aceste cursuri.

Asociația Moașelor Independente organizează cursuri de pregătire pentru medici, moașe, asistenți medicali din îngrijirea primară și maternități – să lucreze direct cu femeile și copiii, inclusiv refugiați în România,  din această lună.

Este prima inițiativă de acest gen care aduce împreună profesioniști medicali din îngrijirea primară, secundară și terțiară, se arată într-un comunicat transmis de organizație.

Cursurile de pregătire se adresează medicilor de familie, asistentelor medicale din îngrijirea primară, medicilor rezidenți de obstetrică-ginecologie și neonatologie, moașelor, asistentelor medicale de neonatologie și de obstetrică-ginecologie și

se desfășoară în perioada septembrie 2022 – martie 2023, în șase orașe din România (București, Constanța, Brașov, Vaslui, Suceava, Iași).

Cine va susține cursurile

Sesiunile de curs vor fi susținute cu sprijinul a opt specialiști – medici neonatologi, moașe, experți în alfabetizare în sănătate, psihologie, consultanți în alăptare (IBCLC), sănătate publică, respectiv în combaterea violenței sexuale și de gen – și vor fi organizate pentru 250 de participanți.

Totodată, în cadrul proiectului, echipele de specialiști vor avea întâlniri legate de activitatea de formare
cu reprezentanți ai medicilor de familie, reprezentanți ai asistenților medicali și moașelor, ai Ministerului

Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Autorității Naționale de Management al Calității în
Sănătate, ai direcțiilor de sănătate publică, ai autorităților locale și organizații ale societății civile.

„Rețeaua «Grijă de mamă» reunește furnizori de servicii medicale specializate și are drept obiectiv
principal îmbunătățirea accesului la asistență medicală și a sprijinului pentru mame și copii, precum și

creșterea accesului la îngrijire antenatală, educație pre și postnatală, sprijin pentru alăptare și vaccinare.
Aceasta este prima inițiativă de acest gen care aduce împreună profesioniști medicali din îngrijirea

primară, secundară și terțiară și se desfășoară cu sprijinul UNICEF în România”, a declarat Irina Mateescu,
moașă și coordonatoare a proiectului.

Consultanță pentru alăptare, consultații și vaccinare

Începând din august 2022, Asociația Moașelor Independente (AMI) furnizează, ca parte a Proiectului
„Rețea de sprijin pentru sănătatea reproducerii și creșterea accesului la îngrijire pediatrică pentru femeile

și copiii refugiați”, derulat cu sprijinul tehnic și financiar al UNICEF în România, servicii medicale pentru
femei și mame refugiate din Ucraina, consultații pentru nou-născuți, educație pre și postnatală.

De asemenea, tot ca parte a proiectului care se va derula până în iulie 2023, AMI va oferi consultanță pentru
alăptare, consultații și vaccinare pentru copiii refugiați în București, sprijin și îndrumare pentru accesarea

serviciilor medicale, informare și call center pentru sănătatea reproducerii și prevenirea violenței de gen,
activități recreative pentru copii, servicii de traducere și suport juridic pentru refugiați, precum și cursuri
dedicate personalului medical.

 

 

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel