Categories: Ştiri sănătate

Premieră în chirurgia cardiovasculară din România. Tumora gigant invadase aproape jumătate din sistemul circulator periferic

Din cuprinsul articolului

Premieră medicală în România! Medicii au operat un caz foarte complex de chirurgie cardiovasculară. Pacientul, care locuiește în SUA, a fost refuzat de toții medicii.

Medicii din SUA au refuzat să opereze pacientul, în vârstă de 71 de ani. În schimb, i-au oferit alternativa de a fi inclus într-un studiu de cercetare faza 1.

Pacientul avea o tumoare gigant, care ocupase deja aproape jumătate din sistemul circulator periferic.

Inițial, tumoarea a apărut la nivelul unei singure vene.

Premieră în chirurgia din România

Premieră medicală în România în chirurgia cardiovasculară. Este vorba despre scoaterea unei tumori, care a apărut la nivelul unei vene şi s-a extins la alte 5, la un bărbat în vârstă de 71 de ani, anunță RRA.

Acesta locuieşte în SUA de mai bine de 30 de ani, unde medicii au refuzat să-l opereze, alternativa oferită de ei fiind includerea într-un studiu de cercetare faza întâi.

Tumoarea gigant invadase aproape jumătate din sistemul circulator periferic al pacientului şi a fost extirpată azi în totalitate, la Spitalul „Angiomedica”.

„L-am operat şi am găsit o formaţiune tumorală intravasculară, deci era în interiorul vasului de sânge, şi anume în interiorul venelor de la nivelul piciorului, de la nivelul membrului pelvin drept.

Era o tumoră mare de circa 10/15 cm, circuitul venos era întrerupt complet”, a declarat Mircea Pătruţ, prof.dr., coordonatorul echipei medicale.

Care este starea de sănătate a pacientului?

„Pacientul este bine, operat, cu membrul pelvin integru, s-au păstrat şi am refăcut circulaţia la nivelul membrului pelvin drept, într-o zi, două îl externăm din spital, în curs de vindecare chrurgicală”, a adăugat Mircea Pătruț.

O astfel de tumoare este foarte rară, iar medicul Mircea Pătruţ spune că nu a mai întâlnit aşa ceva în toată activitatea sa .

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

14 minute ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

44 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

o oră ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

2 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

2 ore ago

Citeste si: