Sari la conținut

Premieră: Cursuri de comunicare cu pacienții pentru studenții la Medicină

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cursuri de comunicare cu pacienții pentru studenții Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, începând din această toamnă. Cursuri de comunicare medic – pacient – aparținători sunt opționale. 

Pe viitor, astfel de cursuri ar putea deveni însă obligatorii, a anunțat, marți, conf. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF București, cu prilejul lansării cărții „Comunicare.Comunicare Medicală” – un ghid de comunicare extinsă pentru instruirea personalului medical în ceea ce privește relaționarea cu pacienții și aparținătorii lor, potrivit hotnews. 

„Comunicarea este foarte importantă în asistența medicală, deoarece pacienții sunt – știți foarte bine – vulnerabili din punct de vedere emoțional și se simt singuri, de cele mai multe ori, speriați de ceea ce îi poate aștepta. În acest proces de acomodare a pacienților cu mediul de spital, este esențial să existe o bună comunicare, deoarece ea contribuie la asigurarea, în condiții de siguranță și eficiență, a îngrijirilor medicale de care au pacienții nevoie”, a declarat marți conf. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF București.

Curs opțional de comunicare medic-pacient

Ghidul ar urma să ajungă nu doar la studenți, ci și la angajații din spitale. Rectorul UMF speră ca el să fie distribuit în spitale, cu ajutorul Ministerului Sănătății: „Acest ghid reprezintă, pentru medicina românească, un salt enorm. Va fi, probabil, adoptat la nivelul Ministerului Sănătății, pentru a fi distribuit în spitale profesioniștilor din domeniul medical pentru ca, ulterior, ei să dezvolte o comunicare cât mai bună cu pacienții.”

”Acest ghid va fi baza unui curs opțional – poate în viitor și un curs obligatoriu, mai spre terminarea facultății, pentru că, atunci când pleacă spre spitale, studenții vor avea nevoie să învețe să comunice cu pacienții și cu rudele lor și, mai ales, și medicii între ei”, mai spune Viorel Jinga.

„Comunicarea interumană a avut dintotdeauna un rol esențial în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi indiferent de mediile profesionale sau non-profesionale în care s-a produs transferul de idei, dar pot spune că , în mod distinct, în relația dintre medic, pacient și aparținătorii acestuia, consistența comunicării bazată pe transparență, echilibru și empatie, trebuie să se constituie ca factor psiho-terapeutic fundamental.

Acesta a subliniat că “ghidul pe care îl lansăm astăzi sub semnătura colegilor de la catedra de psihologie medicală, și cărora le mulțumesc în mod special, reprezintă nu doar pentru universitatea noastră, ci pentru întreaga medicină românească, un salt enorm în descrierea și mai ales aprofundarea comunicării medicale, cele șase mari capitole ale prezentei lucrări fiind înscrise într-un exercițiu imperios cursanților mai ales prin testele de evaluare aferente fiecărui capitol, fapt ce ne determină să propunem atât Grupului G6, cât și Ministerului Sănătății să lărgim aria de implementare a acestui ghid în întregul sistem sanitar românesc”, adaugă rectorul UMFCD, Viorel Jinga.

Cum influențează comunicarea starea pacientului

Este starea pacienților influențată de comunicarea cu personalul medical? „Este o întrebare retorică dacă comunicarea ajuta cu ceva starea pacientului”, spune conf. dr. Ovidiu Popa Velea, co-autor al cărții „Comunicare.Comunicare Medicală”.

„Sigur că o ajută. În cazul pacienților cu afecțiuni critice acute – spre exemplu pacienții dintr-o secție ATI – este clar că un simptom precum anxietatea poate să fie categoric redus de o comunicare mai bună. Și există și al doilea palier – al bolilor cronice, care, din păcate, nu au o evoluție lent favorabilă și pot rămâne în platou – unde o comunicare mai bună poate să asigure o percepție mai bună a bolii pe termen îndelungat.

Cu alte cuvinte, deși starea obiectivă a pacientului rămâne oarecum aceeași, percepția lui cu privire la boală se poate îmbunătăți lent. Ca să dăm un exemplu – bolile reumatismale, care îți afectează capacitatea de mișcare. O comunicare mai bună te va ajuta să îți ajustezi nivelul de așteptare și să nu te angajezi în lupte în care să pierzi și să faci activități care să te facă să suferi”, explică conf. dr. Ovidiu Popa Velea.

Ovidiu Popa-Velea mai spune că „autorii acestei lucrări, cadre universitare cu vocaţie formativă, dar şi practicanţi ai comunicării în context clinic, îşi exprimă speranţa că această lucrare poate aduce o contribuţie concretă la ameliorarea climatului de muncă actual din Medicină, precum şi să faciliteze activarea unor mecanisme de natură interioară şi instituţională, capabile de a restaura comunicării medicale sensul său originar, profund generos şi profund uman“.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel