Din cuprinsul articolului
Cum ne pot vindeca poveștile? Ce sunt poveștile terapeutice? Sau cum putem folosi o poveste pentru a dezamorsa o situație, pentru a căpăta încredere în noi ori, pur și simplu, pentru… a adormi? Există chiar programe de terapie care utilizează poveștile. Am vorbit despre efectul acestora asupra copiilor, dar și asupra oamenilor mari cu dr. psiholog Mihaela Minulescu
Carmen Anghel
Poveștile sunt terapeutice de când au fost inventate de omenire, fie că se numeau legende și erau dedicate adulților, ca să-i împace cu lumea din jur, să o facă inteligibilă relativ la atâtea forțe și evenimente naturale greu de înțeles, cel mai adesea înspăimântătoare și ciudate, fie că s-au numit basme, povești, pilde. De când suntem pe lume povestim, iar imaginarul interior se vindecă adesea și învață din simbolistica povestirii. Poveștile sunt terapeutice, în sensul cel mai strict, pentru lumea fantastă a emoțiilor și imaginilor copilului. Acest lucru a fost documentat și pus în terapia condiției psihice, a sufletului, pentru prima dată, la începutul secolului trecut de celebrul C.G. Jung, prin așa numita terapie prin amplificare. Existența unei stări de anxietate, depresie sau teamă poate să aibă sens în întâlnirea dintre copil, eroul sau eroina poveștii și întâmplarea povestită care, în cele din urmă, se rezolvă când eroul învață cum să-și recunoască și să-și folosească resursele naturale, în primul rând încrederea în sine. Are loc o identificare a copilului cu eroul și copilul află, pur și simplu, că este capabil să facă față, să se confrunte cu balaurul, zgripțuroaica, vră- jitorul cel rău sau Muma Pădurii. S-a dovedit științific, că și cele mai tragice și înspăimântătoare povești, precum, de exemplu, „Povestea lui Barbă Albastră”, în care au loc decapitări, sau a „Caprei cu trei iezi”, în care lupul înghite ieduții, îl ajută pe copil să dea sens emoțiilor sufletești, altminteri copleșitoare, să afle că se poate să învingă și să cucerească ceea ce părea imposibil, ne explică psihologul.
Probleme sau afecțiuni
„Cenușăreasa” este ideală pentru un copil copleșit de „cenușă”, adică de starea depresivă, de lipsa de speranță și tristețe! „Prâslea cel Voinic și merele de aur” este o minunată poveste pentru un copil care se confruntă cu lipsa de apreciere și considerare din partea celor din jur, uneori cu lipsa mamei – plecată în tărâmul de jos. Un astfel de copil sau adolescent își găsește curajul să facă ceea ce, aparent, este imposibil, să se confrunte cu zmeoaica sau invidia fraternă, să știe că poate izbândi chiar dacă este mai mic. „Croitorașul cel viteaz” este o poveste pentru copii de 5-6 ani, care încă nu au curajul să-și pună mintea să inventeze rezolvări din situații dificile în confruntarea cu viața reală, cu adulții în special – „uriașii”.
Poveștile sunt folosite în foarte multe forme de terapie, „pentru similitudinea dintre condiția pacientului, copil sau adult, și cea a eroului poveștii sau legendei. De exemplu, legenda sumeriană a zeiței Innana, care a reușit să se confrunte cu depresia în lumea de dedesubt a morții și s-a întors cu noi energii în lumea reală, este o minunată cale de regăsire a sensului pentru persoane depresive. Sau povestea grecească a lui Heracles, care se confruntă cu atâtea și atâtea munci teribile și izbândește p u n â n d u – ș i forța minții la contribuție, sau a eroului Prometeu, care suferă pentru o cauză nobilă, dăruind omenirii focul”, ne exemplifică specialistul. Sunt tot atâtea moduri în care povestea noastră umană poate fi pusă în joc și revăzută dintr-o perspectivă amplificată, astfel încât să putem regăsi în noi resursele de autovindecare.
Când apelăm la poveste?
Când apelăm la poveste? „În momentele când ne simțim înnămoliți, neputincioși, incapabili, neputincioși, navigând în derivă etc, ne spune medicul. Eroul încearcă această reparare prin peripețiile prin care trece, prin obstacolele cu care se confruntă și pe care le depășește sau nu, prin obiectele și ființele cu care se întâlnește şi ajunge la punctul culminant, când se produce fie o catastrofă, fie redresarea situației. În proces, are loc transformarea condiției celui care citește și își imaginează povestea în minte și suflet: maturizare, integrare, flexibilitate, responsabilitate”. Sunt legende și povești care vorbesc chiar despre stări extreme ale minții, precum este ruperea de lume din condiția schizoidă, și care pot ajuta la refacerea legăturii cu lumea. De exemplu, povestea prințului pierdut în lumea de dincolo în căutarea nemuririi, din „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Să ne amintim că există în paralel și o legendă plină de pilde a peripețiilor unui alt celebru căutător al nemuririi, semizeul Ghilgameș. Legendele și poveștile omenirii cuprind virtual toată gama largă și nesfârșită a pățaniilor prin care poate trece un om, dar și a modurilor prin care poate stră- bate „marea întunecată” pentru a regă- si lumina solară. „Când spun acest lucru nu mă gândesc strict la probleme sufletești, sau la condiții mentale dificile, mă gândesc și la stări sufletește generate de boli somatice, de accidente, de fel de fel de încercări prin care putem trece prin viață”, ne spune psihologul.
Terapia este mai ușor de aplicat la copii
Terapia se poate face cu poveștile existente, cu asistența unui terapeut. Și e mai simplu la copii, pentru că fantezia lor este debordantă. „Este suficient să deschidem o carte a lui Ispirescu sau a Fraților Grimm ori a lui Andersen, să găsim pilde minunate care ne readuc înapoi înspre bucuria vieții. În multe forme de terapie sunt utilizate poveștile ca o amplificare analogică care să readucă energie vitală pentru situații când, dintr-un motiv sau altul, această energie părea a fi dispărut. Terapeutul este însoțitorul, ghidul, martorul avizat care este acolo când ai nevoie de o prezență umană care să-ți oglindească ceea ce pari a înțelege, care să- ți sublinieze sensul celor înțelese, care să se bucure alături de tine când ți-ai regăsit forțele uitate, pierdute sau încă neexplorate”, adaugă medicul. În plus, „în cadrul procedurii terapeutul poate intui mai precis când este nevoie de această amplificare, când persoana este pregătită să simtă, să vadă, să înțeleagă sensul simbolic al poveștii. Acest lucru este valabil și pentru copil și pentru adult, doar că, pentru copil lucrurile sunt ceva mai simple pentru că el vine dintr-o lume interioară foarte asemănătoare cu cea a fanteziei poveștilor, nu este atât de dominat de rațiunea îngrăditoare precum este adultul. Să ne amintim de Michael Ende și de minunata sa Poveste fără sfârșit…”.
Bebelușul ascultă poveștile
Dar sunt și povești care ajută la liniștirea și adormirea copiilor. „Poveștile răspund prin emoționalitatea întâmplărilor prin care trece eroul sau trec eroii, au acest efect de liniștire, de calmare, dar și de îmbogățire. Copiii adorm calmi și visele lor continuă opera de vindecare”, ne explică psihologul. Uneori, pacientul poate să-și scrie propria poveste. „Există și acest procedeu terapeutic, prin care copil, adolescent sau adult își exprimă simbolic, în povești scrise, folosindu- și imaginația creatoare, condiția sufletească și ajung să găsească, tot simbolic, căi de vindecare”. Poveștile clasice sunt cele mai bune pentru că sprijină copilul, de foarte mic, să-și pună ordine în suflet, să facă față emoțiilor pe care nu le înțelege cu mintea. „Eu utilizez adesea, în procesul de vindecare, poveștile clasice și legendele care aduc un insight, o înțelegere legată de faptul că nu este singură în suferința sa, că această suferință a fost și este împărtășită de mii de oameni care au găsit soluții. Și cu această speranță trezită, persoanele reușesc să-și regăsească propriile energii vindecătoare. Cercetările din neuroștiințe au dovedit chiar importanța dialogului mamei cu bebelușul, încă din perioada intrauterină și, cu atât mai mult, când te privește și ascultă. Prin modulațiile vocii, prin sufletul mamei povestitoare, viața emoțională a copilului se liniștește, se echilibrează, el se obișnuiește cu viața. Dacă mai țineți minte, copiii, când sunt mici, încep să aibă povești preferate, să îți ceară să le spui sau citești încă o dată și încă o dată o anume poveste care, atunci, în acea perioadă a vieții, este vindecătoare pentru sufletul copilului, chiar dacă adultul nu înțelege exact de ce”, spune specialistul.
Să nu uităm, însă, și de filmele care aduc pe ecran o vizualizare, la fel de intensă și transformatoare, și care, din această pricină au cucerit generații întregi: „Frăția inelului”, aventurile hobiților, sau aventurile lui Harry Potter…
De adormit copiii…
Pentru copiii care… adorm greu psihologii recomandă, printre alte „șiretlicuri” și cartea-fenomen a momentului: „Iepurașul care voia să adoarmă”, de Carl-Johan Forssén Ehrlin. „Magic“ este termenul folosit de părinți pentru a caracteriza cartea psihologului și lingvistului suedez Carl-Johan Forssen Ehrlin. Acesta propune o poveste inovatoare prin maniera în care a fost scrisă, care introduce pe nesimțite în subconştientul copilului sugestia somnului. Folosind diverse tehnici psihologice eficiente, menite să-i ajute pe copii să se relaxeze, cartea le permite micuților să facă parte cu adevărat din poveste şi să adoarmă în acelaşi timp cu personajul principal, iepuraşul. „Această carte este echivalentul verbal al legănatului, în brațe sau în pătuț. Prin acest text eu îl ajut pe copil să se relaxeze, să devină parte a poveștii și să adoarmă mai repede”, spune autorul Carl-Johan Forssen Ehrlin. Povestea poate fi folosită atunci când se întâmplă ceva care-l agită pe copil sau când, dintr-un motiv sau altul, are o perioadă în care adoarme greu. Trebuie să fiți voi, cititorii, foarte liniștiți, să aveți o voce calmă. Succes!
mă. Succes! Fragment: „Am să-ţi spun o poveste care o să te facă să-ți fie somn. Știi, sunt unii oameni care adorm imediat, în timp ce alţii, așa ca tine, trebuie să aștepte pu- ţin până să pătrundă pe nesimţite pe tă- râmul viselor [cască]. [nume], mă întreb când va fi pentru tine cel mai bun moment să adormi – chiar acum sau înainte de sfârșitul poveștii… A fost odată un iepuraș pe nume Emil, care voia foarte mult să adoarmă, dar nu reușea niciodată imediat. Iepurașul Emil era taman de vârsta ta. Nici mai mărișor, nici mai micuţ, tocmai cât tine, [nume]. Îi plă- cea să facă toate lucrurile care-ţi plac și ţie, să se joace și să se simtă bine. Și ar fi avut chef să stea treaz și să se joace toată seara, în loc să adoarmă imediat.” Restul poveștii o veți descoperi singuri.
Caracteristicile importante ale comunicării de acest tip
■ Sunt interactive
■ Educă prin atracție
■ Scurtcircuitează rezistența
■ Trezesc și hrănesc imaginația
■ Dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor
■ Crează posibilități pentru îndeplinirea obiectivelor
■ Invită la o luare a deciziilor independentă
Zece îndrumări pentru o povestire eficientă
● Cu toții suntem povestitori, dar ne place și să ascultăm povești, așa că a-i întreba pe copii, de exemplu, ce au fă- cut la școală și ascultându-i ce ne spun, devine o poveste.
● Folosiți-vă entuziasmul mai degrabă decât tehnicile! (Când spuneți povești, faceți-o amuzant!)
● Folosiți-vă inteligența, integritatea și etica! (Povestirea terapeutică trebuie să ofere mesaje care să îi ajute în mod responsabil pe copii să obțină ceea ce își doresc.)
● Faceți povestea să se potrivească (trebuie să existe o potrivire între caracterul copilului și caracterul poveștii.)!
● Faceți ca povestea să fie reală!
● Faceți o schiță a poveștii! (Puteți adapta!)
● Repetați povestea (înainte să o „aplicați”.)!
● Spuneți povestea altcuiva! (Adică să o testați.) ● Observați-vă ascultătorul! (Să fie interesat, să nu se plictisească etc.)
● Fiți flexibili! (Povestea poate evolua și poate fi construită chiar cu „clientul”). (din volumul „101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți. Folosirea metaforelor în terapie”, de George W. Burns, Editura Trei
