Categories: Ştiri sănătate

Povestea tulburătoare a unei paciente care a refuzat intubarea: „Urla și spunea că se sufocă din cauza lor și că va fi otrăvită de ei”

Pe fondul scandulurilor care au luat cu asalt țara noastră, privind schema de tratament din spitalele covid, o tânără pacientă pe numele ei Miruna Trancotă a povestit pe rețelele de socializare, experința ei cu covid-19, dar și a unei alte paciente colege de salon, care s-a stins din viață.

„Acum 5 luni, în ultima mea zi de internare în spital de COVID, am văzut chiar lângă mine o pacientă de 60+ adusă de urgență cu ambulanța, care refuza isteric tubul de oxigen și își smulgea continuu branula, împroșcând totul cu sânge în jur. Medicii pneumologi încercau să îi vorbească calm, să o liniștească și să îi explice că la 90 saturație de oxigen în plămâni nu poate supraviețui fără tubul de oxigen. Era diabetică și supraponderală. Ea urla și spunea că se sufocă din cauza lor, și că va fi otrăvita de ei, că aparatul arată cifre măsluite și că oricum ea nici nu are COVID. Abia mai respira, horcăind. Medicii, calmi, au încercat să vorbească cu fiica pacientei – explicându-i situația telefonic și rugând-o pe aceasta să își liniștească mama și să accepte tratamentul deoarece situația e foarte gravă. Fiica s-a răstit la ei și a spus să o lase în pace – să nu-i pună niciun oxigen, că sunt numai minciuni, întărind suspiciunile și istericalele femeii. Medicii au venit cu formularul de consimțământ și au cerut femeii să semneze că nu accepta tratamentul. A semnat. Vedeam neputința și epuizarea din ochii lor- singurii vizibili în costumul de astronaut pe care îl purtau zilnic de aproape un an de zile. Pentru ei nu era nici primul, nici ultimul astfel de caz. Pentru mine era șocant.

„Am aflat ulterior de la medici că în câteva zile a pierdut lupta cu viața, sub ochii neputincioși ai tuturor”

Eu am ieșit din spital în acea zi (după ce stătusem cu tubul de oxigen aproape 5 zile ca să pot respira din nou normal) dar încăpățânarea acelei femei de a refuza atât de violent tratamentul, în contextul în care nu mai putea aproape deloc să respire, m-a neliniștit foarte tare. Era clar într-un atac de panică, și pe un fond de imensă neîncredere în autorități alimentată de anumite televiziuni și voci iresponsabile din spațiul public, ea a decis pentru sine. Am aflat ulterior de la medici că în câteva zile a pierdut lupta cu viața, sub ochii neputincioși ai tuturor.

„Pe mine experiența COVID în spital m-a zguduit din temelii”

Habar nu am ce ar fi de învățat din asta, dar pe mine experiența COVID în spital m-a zguduit din temelii. Persoane precum Flavia Groșan care împrăștie aberații obținând mediatizare cred că sunt foarte nocive mai ales pentru acele categorii de public vulnerabile în fața dezinformării. Aceste categorii de persoane marcate de neîncredere extremă nu ar trebui blamate public pentru că nu au capacitatea de a filtra informația – ar trebui ajutate de autorități să nu cadă pradă unor astfel de mesaje toxice, iresponsabile, care într-o mare măsura duc la pierderi de vieți omenești. Dacă acea femeie ar fi fost la un pas să își încheie socotelile cu viața și folosea venitul la spital și refuzul tratamentului ca metodă – era una. Sunt multe de discutat și în privința “sinuciderii asistate voluntare”. Dar acest caz nu implica moartea voluntară. Ea spunea necontenit că vrea să fie lăsată să plece acasă mai repede, la nepoței… Din acest motiv consider necesar ca persoane ca acest “medic”,  Flavia Groșan, ar trebui sancționate dur.

„Poate povestea aceasta dă măcar o mână de ajutor unor persoane să gândească mai limpede”

Această întâmplare a avut loc acum câteva luni. Am depășit boala, desigur nu fără urmări. Vă mulțumesc de urări, dar am decis să ma expun și să iau această poziție în contextul scandalului recent al medicului care îndeamnă pacienții COVID să nu accepte intubarea. Poate povestea aceasta dă măcar o mână de ajutor unor persoane să gândească mai limpede și să aibă încredere în eforturile medicilor – care nu sunt perfecte și nici nu garantează viața, dar pot face bine, fiind cruciale în anumite situații – cum e intubarea – în spatele lor fiind cercetări riguroase și știință, și milioane de vieți salvate, nu simple “miracole”.  Atât”, scrie Miruna Troncotă pe o rețea socială.

 

 

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

25 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

12 ore ago

Citeste si: