Sari la conținut

Povestea terifiantă a părinților din Prahova, care și-au ucis copila de 3 ani cu apă clocotită. Detalii cutremurătoare

Sursă foto: Antena 3 CNN
Părinții din Prahova care și-au ucis copilul cu apă clocotită

Doi părinți din Prahova sunt judecați pentru că și-au omorât în chinuri de nedescris copila în vârstă de doi ani și zece luni. Aceștia au fost condamnați în primă instanță la 22 de an, respectiv 20 de ani de închisoare.

Cei doi soţi aveau o strategie pentru ca măcar unul dintre ei să scape de închisoare

Potrivit informațiilor din referatul procurorilor obținut de jurnaliștii de la ziare.com, temperatura setată pentru apa din boiler era de 120 de grade Celsius, iar copilul ar fi fost ţinut minute în şir sub apa fierbinte.

Planul era ca mama să preia întreaga vină pentru a scăpa cu o pedeapsă mai ușoară din cauza problemelor psihice de care suferă.

Planurile au fost dejucate din cauza declarațiilor făcute de tată și bunică. Declarațiile lor nu coincideau, iar magistrații au decis să obțină mai multe probe prin interceptarea apelurilor dintre părinți.

Așa au descoperit planul celor doi și au decis ca în prima instant să-i condamne la 20-22 ani de închisoare. Și bunica a fost condamnată în primă instanță la 8 luni în regim de detenție.

Cei doi părinți au contestat decizia, iar decizia finală va veni pe 4 aprilie când ei doi părinți vor afla câți ani vor petrece în spatele gratiilor pentru fapta lor.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova, anul trecut, l-a condamnat pe inculpatul Horia Mihai la 22 de ani de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, Maria Diana Mihai primind o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru aceeaşi faptă.

Moartea fetiței a fost violentă, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă

Cei doi se află în arest preventiv în penitenciarele Mărgineni, respectiv Târgşor. Părinţii fetiţei în vârstă de doi ani şi 10 luni, care a murit după ce a fost opărită intenţionat, au fost arestaţi preventiv la data de 1 aprilie 2023, măsura fiind luată la aproape doi ani de la momentul faptei.

Anchetatorii au stabilit că minora a avut o moarte violentă, ca urmare a unor arsuri grave pe care le-a suferit, iar părinţii acesteia nu au luat nicio măsură pentru a-i asigura îngrijirile medicale necesare.

„În fapt, a rezultat că în seara de 26.10.2021, în jurul orei 22,00, aflându-se în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, victima M.A.P., în timpul băii de seară, a suferit arsuri cu apă fierbinte, de grad II-III, pe 54% din suprafaţa corporală.

Apoi, în intervalul orar 22,00 – 05,00, nici inculpatul M.H., nici soţia acestuia M.M.D, deşi, în calitate de părinţi, aveau obligaţia legală de a acţiona în sensul asigurării accesului, de urgenţă, la îngrijiri medicale de specialitate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate, deşi copilul a dat semne vizibile de suferinţă.

Decesul victimei a fost constatat de echipajul de la ambulanţă solicitat de martorul L.C., proprietarul imobilului, la data de 27.10.2021, ora 05,00”, arăta sursa citată.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală (autopsie), moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţă cardio-respiratorie acută, urmare a arsurilor, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel