Povestea copilului „banană”. Prematurul de 1.300 de grame care a ajuns campion la karate

Daniela Serb

Mona Cioară a născut în 2002 un copil „de buzunar”. Matei nu cântărea decât 1.300 de grame şi era puţin mai mare decât o banană. Acum, este un băiat perfect normal, cu performanţe de invidiat.

Matei s-a grăbit să vină pe lume la doar 27 de săptămâni luându-i pe toţi prin surprindere. Naşterea a fost una normală şi a avut loc la Spitalul Universitar din Bucureşti. Prematuritatea lui Matei a fost cauzată de unele probleme de sănătate ale mamei. „A fost un complex de factori. Un uter hiperkinetic şi o sarcină amplasată într-un corn uterin unde copilul nu a avut loc să se dezvolte”, explică Mona Cioară, 42 de ani, mama lui Matei. De profesie medic, mama băiatului bănuia că va naşte mai devreme, dar nu atât de devreme. „Iniţial, Matei a fost considerat un avort, apoi un prematur”, povesteşte mama. Medicul pediatru care l-a îngrijit pe băieţel a fost Ana Culcer, acum în vârstă de 70 de ani, multă vreme şeful Secţiei de Neonatologie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Universitar din Bucureşti. „După ce s-a născut copilul, l-am arătat familiei. L-am pus în buzunar. Bunicul băiatului era medic anestezist la noi la spital. Când l-a văzut, bunica aproape că a leşinat”, rememorează dr. Ana Culcer, peripeţiile venirii pe lume a lui Matei. Când l-a văzut cât este de firav, tatăl băieţelului, Mihai Cioară, se temea şi să-l atingă. „După naştere, de la 1.300 grame a ajuns la 1.000 de grame. Cei din jur cu greu au avut curajul să-l atingă. Eu l-am tratat la început ca pe un caz, nu ca pe un copil”, explică mama. Chiar dacă avea o greutate mică, Matei era un copil sănătos şi avea instinctul de a suge. „Este meritul doamnei doctor Culcer. Ea a observat că Matei sugea tubul pe care îl avea în guriţă. M-a dus lângă incubator şi m-a îndemnat să-l alăptez”.

Alăptat din sfert în sfert de oră

Creşterea lui Matei nu a fost uşoară, recunoaşte mama. După doar 10 zile, mama şi copilul părăseau maternitatea. Matei cântărea un singur kilogram. „Când am ajuns acasă am anunţat medicul de policlinică despre faptul că am născut şi că am un băieţel de un kilogram. Medicul a întrebat: 3 kg? Nu, un kilogram. Două kilograme? Nu, doar unul. A fost un fel de negociere. Când şi-a dat seama că nu glumesc a venit de urgenţă acasă să-l vadă pe Matei”, îşi aminteşte cu amuzament Mona Cioară. Fiind foarte mic, copilul trebuia hrănit ori de câte ori avea nevoie, ceea ce în primele 4-5 luni de viaţă a însemnat alăptarea din sfert în sfert de oră, 24 de ore din 24. „A fost greu. Iniţial, trăgea cam 5 ml de lapte la o masă, adică sugea de 3-4 ori. În primele şase luni de viaţă, nu a primit nimic altceva decât sân. De alăptat l-am alăptat până la un an şi opt luni”.

„Matei mi-a marcat existenţa. În fiecare secundă, m-am temut că îl voi pierde” Venirea pe lume a unui copil prematur a consolidat relaţiile în familia Cioară. „Matei mi-a marcat existenţa, astfel încât m-am străduit să fiu mai mult decât sunt. În fiecare secundă, m-am temut că îl voi pierde. Avea momente de apnee când i se oprea respiraţia, lumea se îngrozea când îl vedea. Acum suntem foarte buni prieteni, vorbim foarte mult, este un copil pe care nu-l sperie greutăţile”. Pentru firea ambiţioasă a mamei, Matei reprezintă o reuşită. A ei. Ca medic şi ca mamă.
Mama lui Matei, Mona, a fost încurajată să îl alăpteze încă din prima zi după naștere.

A câştigat prima medalie la 6 ani

Sistemul imunitar al lui Matei s-a dezvoltat la maximum datorită alăptării la sân, consideră mama. Cu toate acestea, Matei evolua mai încet decât ceilalţi copii din punct de vedere fizic, astfel că părinţii s-au gândit să-l dea la un sport. Au ales karate. „Când alţii aveau 10 kilograme la un an, Matei avea jumătate. Când alţii ridicau capul, Matei nu putea să facă acest lucru. Până la 4 ani a fost în urma celorlalţi. Priveam în jur şi ni se spunea tot timpul că atunci când va fi mare, va fi dezvoltat normal”. La 3 ani şi 10 luni, Matei a fost dus la sala de antrenamente. „Primul an a fost ca o joacă. Apoi a început să-i placă şi să muncească”. Prima medalie naţională nu s-a lăsat aşteptată. La 6 ani câştiga competiţia naţională de karate, iar de atunci micul campion a tot adunat alte şi alte medalii la diverse concursuri. Despre puştiul de 12 ani mama spune acum că este un copil ca oricare altul, cu pasiunile şi preocupările lui. Anul trecut, Matei a fost la cursuri de vară la Muzeul Antipa din Bucureşti şi acolo şi-a descoperit pasiunea pentru plante şi animale. „Casa e plină de plante, insecte şi pietre. Studiem Pământul oriunde mergem”. Iar ca meserie, Matei spune că vrea să devină entomolog judiciar.