Sari la conținut

Povestea adolescentului care a ieșit din comă după 10 luni și care nu știe de existența pandemiei

comă

Adolescentul Joseph Flavill, în vârstă de 19 ani își revine încet după ce a fost lovit de o mașină anul trecut și a stat în comă timp de 10 luni.

Adolescentrul îşi revine treptat din comă, de trei săptămâni, fără să ştie mare lucru despre pandemia covid-19 – cursa vaccinurilor, purtarea măştii, restricţiile sanitare care au devenit un fapt de viaţă -, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Joseph Flavill, în vârstă de 19 ani, a fost lovit de o mașină în timp ce mergea în Burton upon Trent, Staffordshire, la 1 martie anul trecut, cu trei săptămâni înainte de începerea primului lockdown național al Marii Britanii.

A petrecut luni de zile în comă după ce a suferit un traumatism cerebral, dar încet începe să-și revină și a început să răspundă stimulilor.

Potrivit rudelor sale, adolescentul îşi poate mişca din nou membrele, atunci când i se cere să facă acest lucru, şi poate interacţiona cu familia sa zâmbind sau clipind.

Mătușa sa, Sally Flavill Smith, a declarat pentru The Guardian: „El nu va ști nimic despre pandemie, deoarece a adormit de 10 luni. Conștientizarea sa începe să se îmbunătățească acum, dar pur și simplu nu știm ce știe el.”

”Atunci când este conştient şi treaz în camera sa, el nu trebuie să ştie de ce se află acolo”, îşi exprimă ea regretul.

”Noi am vorbit cu el la telefon (prin apel video) şi încercăm să-l facem să înţeleagă că ne-ar plăcea să fim cu el, să-l ţinem de mână, dar că acest lucru nu este, pur şi simplu posibil”, din caiuza pandemiei, declară ea.

”Pur şi simplu nu ştiu de unde să încep”, dă asigurări această femeie cotidianului britanic.

”Acum un an, dacă mi s-ar fi spus un sfert din ceea ce avea să se întâmple în acest an, nu cred că aş fi crezut. Nu ştiu deloc cum ar putea Joseph să conştientizeze ceea ce am trăit noi”, apreciază ea.

Însă, pentru moment, ”încercăm să nu ne complicăm viaţa”, continuă ea.

”Până acum, nu am avut cu adevărat timp să intrăm în detaliile pandemiei. Pare ireal, nu? Când ne vom putea întâlni din nou faţă în faţă, atunci vom avea ocazia să-i explicăm ceea ce s-a întâmplat”., spune ea.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel