Din cuprinsul articolului
Dieta de 90 de zile, numită şi Rina, este un plan de alimentaţie care vă ajută să slăbiţi între 18 şi 25 kg în trei luni, ceea ce înseamnă o scădere de 1,5-1,8 kilograme pe săptămână.
Chiar dacă este greu de crezut, aveţi voie să mâncaţi orice, atât timp cât respectați o regulă importantă: NU combinați grupele de alimente, în aceeși zi.
Regulile dietei:
– Alimentele sunt împărţite în patru grupe de bază, în funcţie de substanţele nutritive pe care le furnizează organismului. Astfel, aveţi patru tipuri de zile de dietă din punct de vedere al combinării alimentelor, care se repetă pe parcursul celor trei luni
– Zilele sunt denumite astfel (proteine, amidonuri, carbohidraţi şi fructe) nu pentru că o zi întreagă trebuie să mâncaţi doar acele alimente, ci datorită principalului ingredient din cadrul meselor
– Un alt aspect important al acestui regim este şi faptul că în trei din cele 90 de zile, şi anume în zilele 29, 58 şi 87, după ziua de fructe, trebuie să se consume doar apă. În caz că vi se face foame şi credeţi că nu o să vă abţineţi de la ronţăit, puteţi să vă preparaţi o supă uşoară de legume sau să beţi suc de fructe sau de legume proaspete.
– nu vă înfometaţi, ci mâncaţi patru până la cinci mese pe zi;
– nu este indicat să omiteţi nimic din meniu, deoarece fiecare aliment îşi are rolul său, şi dacă nu le consumaţi pot apărea carenţe;
– în zilele de proteine, între masa de prânz şi cină trebuie să treacă patru ore, în zilele de carbohidraţi trei ore, iar în cele de vitamine două ore;
– după cele 90 de zile de dietă puteţi mânca normal, dar pentru încă 90 de zile la micul dejun trebuie să consumaţi doar fructe. Dacă în acest interval de după dietă mai slăbiţi încă 3 kilograme, înseamnă că schimbarea a avut loc în organism.
– În această dietă este foarte important să respectaţi un anumit program de masă, astfel încât organismul să poată funcţiona şi să se refacă la capacitatea sa maximă. Acest program constă în trei perioade zilnice.
– Perioada de purificare este între ora 4:00 până la ora 12:00. În acest interval trebuie să mâncaţi fructe şi legume proaspete din două în două ore.
– Perioada de ingestie ţine de la ora 12:00, când are loc prânzul, până la ora 20:00. Înainte de această ultimă oră trebuie să luaţi cina. Nu contează atât de mult cantitatea de alimente ingerată, cât aspectele legate de combinarea acestora şi de intervalul dintre mese.
– Ultima perioadă este cea de digestie, între orele 20:00 şi 4:00, în care nu trebuie să consumaţi nimic.
Dieta de 90 de zilei
Exemple de meniu
În fiecare zi a dietei veţi consuma mere, pere, piersici, pepene, banane, fructe uscate sau legume proaspete la micul dejun. Dacă vă săturaţi de fructe în stare solidă, le puteţi înlocui cu un pahar cu suc proaspăt preparat din fructele sau din legumele preferate, neîndulcit.
Ziua 1: Proteine
Prânz: Carne fiartă sau friptă: trei felii (200 g). O puteţi înlocui cu trei ouă fierte sau cu diferite feluri de brânzeturi. Alături de carne sau de lactate aveţi voie o felie de pâine şi o salată oricât de mare doriţi, condimentată cu sare, piper sau verdeţuri, dar fără ulei. La două ore după prânz trebuie să consumaţi 200 ml de supă fără tăiţei sau orice fel de paste făinoase.
Cină: Trebuie să consumaţi jumătate din ceea ce aţi mâncat la prânz, dar fără supă şi pâine.
Lactatele se pot consuma doar în această zi.
Ziua 2: Amidon
Prânz: După micul dejun cu fructe, consumaţi la prânz orice fel de legume (fasole, mazăre, linte, morcovi, cartofi şi altele) fierte la abur sau înăbuşite, condimentate cu sos de roşii, cu ketchup sau cu verdeţuri. Alăturaţi legumelor şi o felie de pâine şi o salată mare.
Cină: Consumaţi aceleaşi legume ca şi la prânz, dar în cantităţi mai mici.
Ziua 3: Carbohidraţi
Prânz: Paste fierte cu condimente şi sos simplu de roşii sau aluat de pizza cu ketchup, bulion sau roşii, fără caşcaval sau carne.
Cină: O felie mică de tort/prăjitură, câteva felii de cozonac ori trei cupe cu îngheţată. Puteți consuma, în plus, o felie de ciocolată de menaj.
Ziua 4: Fructe
Prânz: Aceasta este ziua în care trebuie să consumaţi orice fel de fructe şi în orice cantitate, la micul dejun, prânz şi cină.
După cele patru zile de regim repetaţi totul respectând ordinea indicată. Alternaţi zilele după cum este precizat mai sus, nu săriţi peste nicio masă, nu le schimbaţi ordinea şi nu uitaţi de ziua cu apă.