Categories: Ştiri sănătate

Vaccinurile pot să provoace autism sau leucemie? Iată concluziile specialiștilor

Vaccinurile administrate în mod curent copiilor, în SUA, pentru prevenirea unor boli diverse sunt sigure, nu sunt asociate cu dezvoltarea unor maladii grave, precum autismul şi leucemia, şi provoacă foarte rar reacţii grave ale organismului, potrivit unui studiu.

În 2011, Institutul de Medicină din SUA a publicat un raport care arăta că medicii erau în unanimitate de acord că vaccinarea este o procedură medicală sigură.

„Cele mai recente rezultate ar trebui să ofere siguranţă anumitor pacienţi şi medici”, spun autorii acestei noi analize publicate în revista Pediatrics, care fac referire mai ales la neliniştile „nefondate” potrivit cărora vaccinurile ar fi responsabile mai ales de dezvoltarea autismului.

„Există dovezi foarte sigure că vaccinul triplu ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) nu este asociat cu autismul la copii, o concluzie care confirmă precedentele studii pe acest subiect”, subliniază autorii.

„Există, de asemenea, dovezi solide că vaccinurile triple cum sunt DTP (împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive), gripei hemofile şi hepatitei B nu au legătură cu leucemia infantilă”, mai spun autorii studiului, de la institutul de cercetare Rand Corporation.

Specialiştii adaugă că au descoperit că anumite vaccinuri orale, precum Rotarix şi Rotateq, utilizate în cazul bebeluşilor, începând cu vârsta de şase săptămâni, pentru a-i proteja contra gastroenteritelor provocate de rotavirus, ar putea declanşa reacţii grave.

„Însă aceste reacţii sunt extrem de rare şi trebuie evaluate în raport cu efectele protective pe care le furnizează aceste vaccinuri”, spun specialiştii, explicând că „riscul este foarte mic”, cu 1,1 cazuri la 100.000 de doze de Rotarix şi 5,1 cazuri la 100.000 de doze de Rotateq.

Vaccinurile contra rotavirusului pot, în rare cazuri, să provoace invaginaţie intestinală (o porţiune a intestinului subţire este blocată sau răsucită, simptomele pot include dureri severe de stomac, vărsături persistente, sânge în scaun, abdomen umflat şi/sau febră mare), care necesită intervenţie medicală de urgenţă.

Raportul medicilor americani mai arată că vaccinurile constituie unul dintre marile succese ale politicilor de sănătate publică implementate în secolul al XX-lea pentru a eradica maladii ca variola şi pentru controlarea poliomielitei şi a altor boli infecţioase.

Specialiştii deplâng, de asemenea, refuzul constant al unor părinţi de a-şi vaccina copiii, fapt care a contribuit la instalarea unor epidemii evitabile, precum cea de rujeolă.

Potrivit unor estimări privind impactul vaccinării în rândul copiilor născuţi în 2009, în SUA, aceste medicamente ar fi contribuit la evitarea a 42.000 de decese şi a 20 de milioane de cazuri de boli infecţioase.

 

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

13 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

42 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: