Postul intermitent poate să vă îmbunătățească semnificativ întreaga stare de sănătate! Deja nu mai este vorba doar de slăbit.
Postul a fost dintotdeauna o metodă remarcabilă de resetare a trupului. Și iată că dacă acordăm organelor o perioadă suficient de lungă pentru a se ocupa de funcțiile pe care le au de îndeplinit, fără a aglomera digestia, numai lucruri bune vom avea.
Milioane de oameni din întreaga lume se luptă cu kilogramele în plus. Își doresc sau deja și-au propus eliminarea lor. Însă dietele pot fi uneori greu de ținut. Așadar e bine să știm că avem o metodă mult mai comodă. Postul intermitent.
Nu te mai chinui cu diete și reguli, asigură-te doar că îți restricționezi caloriile cu ajutorul postului intermitent.
Realizându-se astfel accelerarea metabolică, ficatul își va termina depozitele de energie în 10-12 ore, după care va începe să folosească grăsimea.
Acest proces nu poate avea loc dacă mâncăm des! Este nevoie de acea pauză alimentară, adică de post.
Așadar, dă-i organismului suficient timp să își ia energie din depozitele de grăsime!
Chiar sunt necesare 12 ore de repaus alimentar?
Pentru unele persoane, poate fi un disconfort major să nu mănânce atâta timp. Însă oricum postim o treime din zi. Atunci când dormim.
De aceea micul dejun se numește breakfast (terminarea postului). Iată cum amânarea acestei mese poate fi o soluție benefică.
Poate că va fi neplăcut la început, dar corpul se va obișnui repede.
Ca un antrenament la sală. Corpul se va obișnui și cu acest nou orar alimentar.
Cum postim?
Postul nu este recomandat copiilor, oamenilor în vârstă sau persoanelor deja slabe. Înainte de a te apuca de postul intermitent, asigură-te că starea de sănătate îți permite să adopți un asemenea regim.
Cum începi?
Stabilește-ți un interval de 10 ore în care poți mânca. Nimic după aceea! În următoarea lună, micșorează perioada și alimentează-te doar în decurs de 8 ore.
O altă opțiune este să îți alegi o zi pe săptămână în care să ai doar o masă pe zi și care să nu depășească 1000 de calorii.
În luna următoare, alege două zile pe săptămână.
Însă probabil cea mai comodă variantă, adoptată de milioane de oameni este cea de 8/16. Opt ore mănânci, 16 pauză, organismul primește doar apă. Iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
Le vei remarca ușor, atât pe cântar, cât și în ceea ce privește starea ta generală de sănătate.
Vă invităm să urmăriți interviul cu medicul Șerban Damian, care explică beneficiile remarcabile ale postului intermitent