Sari la conținut

Postul Crăciunului: Rugăciunea care se citește în fiecare zi, pentru sănătatea spirituală

aliment de post
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei
Alimente periculoase de post

Credincioșii se află în Postul Crăciunului, considerat o perioadă cu adevărat specială. Cele 40 de zile de post care au început pe data de 15 noiembrie și se vor termina pe 25 decembrie, reprezintă o perioadă a purificării atât din punct de vedere fizică, cât mai ales spirituală.

Abținerea de la lactate, ouă, carne va da un stimul pozitiv organismului, e adevărat. Dar abținerea de la gânduri și cuvinte urâte, de la griji, de la frică, de la invidie, va restarta sănătatea spirituală. Trebuie să căutăm să fim sănătoși nu doar la trup, cât și la suflet.

În această perioadă, credincioșii se ajută foarte mult și de puterea benefică a rugăciunii. Se spune că este bine ca în fiecare zi din postul Crăciunului 2022, credincioșii să rostească o rugăciune specială.

Această rugăciune se spune în toate perioadele de post de peste an și îi ajută pe credincioși să fie mai puternici, să reziste tentațiilor și să îți găsească liniștea și alinarea, mai ales dacă se confruntă cu probleme mari.

Postul Crăciunului: Rugăciunea care se citește în fiecare zi, pentru sănătatea spirituală

Iată ce rugăciune se rostește în postul Crăciunului 2022, potrivit doxologia.ro.

„Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel