Categories: Ştiri sănătate

Postul Crăciunului 2022. Care sunt dezlegările și rânduielile liturgice

Postul Crăciunului 2022. Din 15 noiembrie, creștinii ortodocși intră în Postul Crăciunului. Postul durează 40 de zile. Astfel, prin post, creștinii se învrednicesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

Care sunt dezlegările și rânduielile liturgice

Prin post, prin limitarea cantităţii de hrană precum şi a plăcerilor, credinciosul se împotriveşte legii păcatului şi-L introduce pe Dumnezeu în viaţa sa. Îşi doreşte ca nimic să nu mai fie fără voia Sa. Iar această dorinţă aduce adevărată odihnă. Din contră, confortul material provoacă paralizie spirituală. Îl ţine pe om prizonier cotidianului ş, când este strigat de Creator, omul nu mai poate răspunde decât sub această formă: „Sunt gol şi m-am ascuns”.

Dezlegări în Postul Crăciunului

  • Miercurea şi vinerea nu mâncăm cu untdelemn şi nu bem vin. În aceste două zile postim până la ora 3-4 p.m., când mancăm hrană uscată sau legume fierte.
  • Dacă se întâmplă să cadă miercuri şi vineri un sfânt care să aibă Doxologie mare (se referă la cântărea de la sfârşitul Utreniei), dezlegăm numai la untdelemn şi la vin şi mâncăm o singură dată în zi.
  • Dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un sfânt care are Priveghere, dezlegăm la untdelemn, la vin şi la pește. Şi dacă se va întâmpla pomenirea sfântului al căruia este hramul bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mâncăm pește.
  • Marţi şi joi nu avem dezlegare la pește, ci numai la untdelemn şi vin. Dacă se întâmplă să cadă un sfânt marţi sau joi, care să aibă Doxologie mare, atunci mâncăm pește.

Atenție! Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă şi duminică cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) şi 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), să avem dezlegare la pește.

Rânduieli liturgice specifice Postului Naşterii Domnului

Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv.

În această perioadă a Postului Crăciunului, la Ceasuri şi Pavecerniţa nu sunt cântate stihirile şi nici troparele, ci toate sunt rostite. Dacă ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau dumnica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgică.

Liturghia Şanţului Vasile cel Mare

De asemenea, dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri se va oficia în această zi Liturghia Şanţului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Dacă ajunul va fi sâmbătă sau dumnică, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, potrivit dcnews.ro.

Recent Posts

Băutura medicinală ce are de 60 de ori mai multă vitamina C decât lămâia

Această plantă care se găseşte din belşug şi în România ajută la combaterea răcelilor și…

11 minute ago

Peste 2 milioane de pensionari vor lua pensia mărită în decembrie. Când vor intra banii?

În decembrie 2024, peste 2.200.000 de pensionari din România vor beneficia de o creștere de…

32 de minute ago

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat un tratament revoluționar pentru Alzheimer

După reexaminarea avizului său inițial, Comitetul pentru medicamente de uz uman al EMA (CHMP) a…

51 de minute ago

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 – 20 noiembrie. Scapă de datorii și fac achiziții importante

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…

11 ore ago

Combinația de medicamente care oprește progresia cancerului pulmonar cu peste 40% mai mult decât tratamentul standard

Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…

11 ore ago

Citeste si: