Din cuprinsul articolului
Prima doză stimulează răspunsul imun al organismului împotriva fragmentelor de virus prezente în vaccin. Acestea nu sunt periculoase pentru organism și nu pot infecta persoana vaccinată. De fapt, vaccinul utilizează o parte inofensivă pentru persoanele care aleg imunizarea, iar singurul rol pe care îl are este de a stimula organismul să recunoască potențialul agent infecțios. Post-vaccinare, după administrarea primei doze, organismul nu are suficienți anticorpi pentru a elimina virusul în cazul unei infectări reale, de aceea, medicii îi sfătuiesc pe oameni să respecte toate măsurile de siguranță.
A doua doză consolidează stimulii pe care i-a creat prima doză. Astfel, administrarea ultimei doze este cea care produce și consolidează cea mai mare parte din anticorpii obținuți. Acest lucru, însă, se întamplă la aproximativ 7 zile de la administrarea rapelului (a doua doză), spune medicul Adrian Streinu-Cercel, conform Digi24.
„Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură, chiar înainte de a doua administrare aveau anticorpi protectori.
E de așteptat ca a doua doză să consolideze răspunsul la virus. După a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc de a dezvolta infecții severe”, explică medicul, citat de Digi24.
De asemenea, vaccinurile dezvoltate până în acest moment sunt eficiente și împotriva ultimelor tulpini apărute. De aceea, medicul sfătuiește oamenii să se imunizeze cât mai repede.
Conform experților, ca orice virus, SARs-CoV-2 va suferi în continuare mutații genetice. În viitor, unele s-ar putea să fie rezistente împotriva vaccinurilor dezvoltate. Acest lucru ar implica adaptarea unui nou vaccin la mutațiile survenite, ceea ce înseamnă o altă perioadă de timp în care virusul se va răspândi rapid. Astfel, după spusele experților, cea mai bună alegere este imunizarea timpurie, înainte ca aceste tulpini să devină o realitate.
Sunt momente în viață în care corpurile noastre se schimbă rapid – și nu doar…
Pensionarii care doresc să lucreze după pensionare trebuie să fie atenți la regulile stabilite de…
Farmacia online Eumed.ro oferă românilor posibilitatea de a avea acces la produse farmaceutice care nu…
Aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani, a declarat, luni, la…
Longevity Clinic, prima clinică din România dedicată longevității, se concentrează pe promovarea medicinei personalizate și…
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, și-a declarat averea conform cerințelor legale, relevând economii substanțiale…