Categories: Stil de viaţă

PONTURI. 7 lucruri din bucătărie întrebuințate cu succes în cosmetică

Diverse obiecte şi produse alimentare pot fi folosite nu doar în bucătărie, dar şi pentru remedierea unor mici imperfecţiuni estetice sau menţinerea sănătăţii.

Iată câteva ponturi pentru o frumusețe fără efort, obținută cu ajutorul produselor pe care le găsiți în orice bucătărie. Multe dintre ele au multiple întrebuințări și pot înlocui produsele profesionale cu succes în cosmetică.

Bicarbonatul de sodiu

Poate fi folosit pentru albirea dinților dacă este aplicat peste pasta de dinți. De asemenea, ajută în cazul acneei, dacă faceți o pastă cu bicarbonat și puțină apă pe care o veți aplica pe coș, peste noapte, acesta se va usca.

Bicarbonatul poate fi folosit și ca exfoliant pentru față, coate și genunchi. Se face o pastă din bicarbonat și se masează ușor cu ea zonele respective. Pielea va deveni mult mai fină, iar stratul de piele moartă va fi îndepărtat. Poate fi folosit și pe părul umed, masând ușor, apoi clătiți cu apă. Nu veți mai avea nevoie de balsam.

Mierea de albine

Este un produs antibacterian excelent. Puteți aplica miere pe față, având efect asupra acneei, dar este și un hidratant eficient pentru pielea deshidratată. De altfel, este recomandată pentru toate tipurile de ten conferind pielii un aspect sănătos și îngrijit, astfel fiind utilizată cu succes în cosmetică.

În cazul arsurilor minore puteți aplica miere pentru a calma senzația de usturime, disconfortul și pentru a evita formarea bășicilor, potrivit almanahonline.ro.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Iaurtul

Pe lângă faptul că este sănătos, asigurând porția zilnică de calciu necesar organismului, acesta poate fi folosit cu succes în cosmetică atât pentru piele, cât şi pentru păr. Aplicat pe față când simțiți pielea uscată și strânsă, va alina și îi va conferi finețe, făcând-o mai mătăsoasă. Aplicat pe tenurile grase va absorbi excesul de sebum.

Și pentru scalpul uscat are efecte benefice. Masați scalpul cu iaurt și lăsați-l să acționeze un sfert de oră, apoi clătiți cu apă și mătreața va dispărea.

Pliculețele de ceai folosite

Nu aruncați pliculețele folosite de ceai verde, negru și de mușețel. Acestea pot fi folosite cu succes în cosmetică dacă sunt răcite la frigider și aplicate pe ochii umflați. Pot calma arsurile și vânătăile ușoare.

Mușețelul este un bun calmant, iar o compresă rece va reduce iritațiile, precum cele de după epilare. Plicurile de ceai verde și negru pot fi folosite și ca îngrășământ pentru plantele de apartament. Nu le aruncați așadar, ci ingropați-le în pământul din ghivecele cu flori de apartament.

Uleiul de migdale dulci

Este un foarte bun panaceu și un hidratant excelent pentru piele, deoarece se absoarbe foarte bine. Poate fi folosit și ca demachiant. De asemenea, pentru păr face minuni, hidratându-l. Aplicați și lăsați-l să acționeze jumătate de oră, apoi spălați părul cu șampon. Părul va deveni mai flexibil și plin de strălucire.

Uleiul de levănțică

Trebuie să păstrați în casă un ulei de levănțică. Are numeroase întrebuințări terapeutice, pe lângă faptul că are un miros atât de plăcut. Dacă veți pune câteva picături în cadă, veți avea parte de o baie extrem de relaxantă datorită proprietăților sale aromaterapeutice.

Întregul corp va căpăta o prospețime cu mireasmă de lavandă. Are, de asemenea, un puternic efect antistres. Și durerile articulare pot fi ameliorate dacă veți masa încheieturile cu acest ulei. Când vine vorba despre arsuri, nimic nu calmează mai bine decât uleiul de levănțică și previne formarea bășicilor și a cicatricilor.

Sărurile de baie

Și acestea au un efect antistres dacă veți aplica o mână de sare de baie în cada cu apă. Sarea de baie vă va îmbunătăți starea și dispoziția și va calma mușchii obosiți. Puteți masa corpul umed cu sare de baie, fiind un bun exfoliant.

Un alt pont pentru o relaxare rapidă în stările de agitație și nervozitate este să vă introduceți mâinile alternativ în chiuveta cu apă rece, astfel încât să vă fie acoperite încheieturile și coatele și țineți așa timp de câteva minute. Vă veți simții mult mai relaxat și calm.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

7 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

8 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

8 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

8 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

9 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

9 ore ago

Citeste si: