Sari la conținut

Poluarea mediului va fi pedepsită! Sancțiunile merg chiar până la închisoare

Poluarea aerului
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Poluarea mediului este un factor serios, anunță specialiștii. Poluarea afectează sănătatea noastră, iar specialiștii subliniază faptul că trebuie să luăm măsuri imediat.

Mediul, se pare, a ajuns să fie extrem de poluat. Prin urmare, autoritățile au decis să implementeze o serie de măsuri care să pedepsească toate acțiunile care contribuie la poluarea mediului în care trăim.

Aceste pedepse nu sunt deloc ușoare și pot merge chiar și către închisoare.

Poluarea mediului, pedepsită drastic

De astăzi, sunt în vigoare sancţiuni mai aspre, care merg până la închisoare, pentru cei care poluează mediul prin arderea deşeurilor periculoase sau prin aruncarea gunoiului în spaţii nepermise.

Au crescut drastic şi amenzile care li se aplică celor care incendiază terenurile agricole. Soluţii pentru protejarea atmosferei şi a sănătăţii populaţiei sunt analizate şi de Parlament, unde se află în dezbatere propunerea legislativă care vizează crearea unui sistem naţional pentru monotorizarea calităţii aerului, comunică RRA.

Proiectul privind monitorizarea calității aerului printr-un sistem național a fost luni adoptat de Senat și așteaptă votul decisiv din Camera Deputaților

Documentul prevede instalarea unei rețele de senzori pentru urmărirea și măsurarea calității aerului, iar primarii au obligația să anunțe imediat dacă se înregistrează date neconforme.

Informațiile colectate se vor publica pe pagina oficială de internet a administrațiilor publice locale, iar în cazul depășirii pragurilor normale privind calitatea aerului se vor acționa sistemele naționale sau locale de alertare a populației.

Care sunt amenzile?

Proiectul de lege mai prevede amenzi între 5.000 și 15.000 de lei pentru primarii care nu respectă aceste măsuri.

De ieri sunt în vigoare și prevederile adoptate de guvern prin care arderea de deșeuri, substanțe și obiecte nocive care se eliberează în mediul sau îngroparea și aruncarea acestora în afara spațiilor autorizate sunt pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani sau cu amendă.

Executivul a majorat și penalizările financiare pentru arderea miriștilor sau a vegetației ierboase. Astfel, amenzile s-au dublat, putând ajunge la 15.000 de lei în cazul persoanelor fizice și 100.000 de lei pentru persoanele juridice

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel