În toamna acestui an, la Paris, a fost deschis primul restaurant dedicat nudiștilor.
Bine aţi venit la „O’Naturel”. O mare draperie albă maschează vitrina acestui restaurant ascuns în mod deliberat pe o stradă liniştită din estul capitalei franceze. Numai numele şi un meniu le dau de înţeles vizitatorilor că au sunat la uşa care trebuie.
La originea proiectului sunt doi gemeni, Mike şi Stéphane Saada, de 42 de ani, care au lucrat în asigurări şi care nu practică nudismul.
Cei doi fraţi şi-au dedicat mult timp pentru „a-i înţelege” pe nudişti şi şi-au dat seama că există o cerere: Franţa este prima destinaţie mondială pentru nudişti şi există din ce în ce mai multe locuri consacrate acestei practici.
La începutul lui septembrie, un spaţiu pentru nudişti s-a deschis la Bois de Vincennes, în apropiere de Paris, iar o piscină din capitală le-a alocat de-a lungul întregului an anumite intervale orare.
Însă un restaurant, spre deosebire de Londra, Melbourne şi Tokyo, nu exista până acum.
„Naturism=vacanţă. Or, nu suntem naturişti decât în timpul verii”, explică Stéphane Saada.
La restaurantul lor, hainele şi telefoanele mobile trebuie lăsate la vestiar şi nu trebuie păstraţi decât pantofii furnizaţi de casă (cu excepţia femeilor „care vor să-şi păstreze tocurile”).
„Rolul nostru este să-i facem să se simtă în largul lor: în momentul în care intră în sală, sunt însoţiţi la masa lor, sunt liniştiţi că nu toată lumea se uită la ei”, a spus proprietarul.
În mica incintă cu pereţi albaştri şi cu decoraţii simple, scaunele sunt acoperite cu o husă neagră „de unică folosinţă”. Singurele stofe permise din interior sunt feţele de masă, şerveţelele şi hainele celor doi membri ai personalului. Pentru că ei, potrivit legii, trebuie să fie îmbrăcaţi, relatează Agerpres.
La una dintre cele douăzeci de mese se află preşedintele Federaţiei franceze a naturismului (FFN), Yves Leclerc, care declară entuziasmat: „Suntem în inima Parisului şi luăm cina goi, este puţin suprarealist. Este ca în vacanţă, numai că mai bine”.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…