Degeaba îți iubești partenerul și vă înțelegeți bine, dacă nu sunteți compatibili sexual. Există destule cupluri căsătorite care au divorţat pentru că relaţia din dormitor era dezastruoasă.
Problemele de compatibilitate sunt diverse, începând cu existenţa anumitor disfuncţii sexuale şi terminând cu decalajul de libido şi igiena îndoielnică. Psihologii vorbesc atât despre incompatibilitatea fizică, cât şi despre cea emoţională.
Se întâmplă foarte rar ca doi oameni să fie perfect compatibili. „Dacă unii oameni sunt mai flexibili şi se pot bucura de aproape orice poziţie, alţii au probleme fizice sau medicale care le limitează capacitatea de a se adapta partenerului”, explică sexologul Roxana Mischianu.
Alte probleme se referă la varietatea sexuală (unii resping sexul oral), coordonarea temporală a partenerilor (au programe diferite la serviciu), durata şi locul actului sexual. Când unul dintre ei are fetişuri, iar celălalt se simte incomod în faţa acelor fantezii, apare respingerea.
„Aceleaşi frustrări apar şi când stilurile partenerilor sunt diferite. Bărbaţii sunt mai brutali în pat, crezând că îşi satisfac mai bine partenerele”, conchide sexologul.
Conexiunea emoţională ţine de credinţele fiecăruia, de experienţe anterioare, dar şi de spontaneitate. Astfel, o femeie căreia îi place să fie sedusă nu va fi compatibilă cu un bărbat a cărui spontaneitate îl determină să solicite sex oricând, cu scopul exclusiv de a ajunge la orgasm. În traducere, compatibilitatea psihologică se referă şi la preferinţele partenerilor de a se angaja într-un raport sexual fizic (sex) sau un raport sexual intim (a face dragoste).