Din cuprinsul articolului
Pneumologul Flavia Groșan, care a declarat săptămâna trecută că a vindecat mii de pacienți bolnavi de covid, a ajuns în cursul acestei zile la Colegiul Medicilor din Bihor, unde a fost audiată.
Prin declarațiile dumneai controversate, a reușit să împărtă țară în două, mai ales cu „în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul COVID omoară, de fapt, bolnavii”, potrivit national.ro.
Astăzi, a fost audiată la Colegiul Medicilor, unde aceasta s-a prezentat cu masca de protecție, însă nu îi acoperea nasul, așa cum prevedere legea.
„Mă uit în spate şi nu-mi este ruşine cu ce am făcut”, a spus dr. Flavia Groşan, luni, la intrarea la Colegiul Medicilor.
Potrivit şefului Colegiului Medicilor, dr. Flavia Groşan, fostă directoare a vechiului Spital TBC la mijlocul anilor 2000, ulterior angajată a Spitalului Municipal din Marghita, „s-a retras din sistemul sanitar public în urmă cu aproximativ patru ani, iar de atunci deţine un cabinet privat în Oradea”.
În plus, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor subliniază că afirmaţiile doctoriţei Groşan despre caracterul periculos al terapiei cu oxigen din spitale sunt periculoase şi aberante:
„Da, este o aberaţie să spui că oxigenul vatămă creierul, că produce edeme cerebrale, ştiind că pacienţilor care beneficiază de terapie cu oxigen nu li se administrează oxigen în stare pură”.
Doctoriţa Flavia Groşan, pneumolog, susţine că tratează COVID-ul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar şi prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei bolnavi rău.”
Autosesizarea Colegiului Medicilor vine în urma unei plângeri făcute de un alt cadru medical, de la un spital din Capitală. Concret, medicul Flavia Groşan este acuzată că a încălcat un articol din Statulul deontologic medical, când a spus că nu înţelege rolul unor medicamente folosite la bolnavii de COVID-19, precum codeina, kaletra sau chiar heparina.
„Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine. Eu aș fi mers pe varianta englezească cu imunizarea de turmă. Am fi scăpat… Eu vorbeam și cu pacienții, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb… ne-a scăzut imunitatea în ultimul hal, d-aia nu mai știm ce e gripă, ce e viroză, ce e COVID. Nu mai știm nimic. Imunitatea noastră e prăbușită. Statul în casă, masca și aici am ajuns…”, a spus dr. Flavia Groșan.
”Eu nu am avut acces la Kaletra, la Remdesivir pentru că nu sunt în spital, am cabinetul meu. Dar eu am văzut pacienți ieșiți din spital care erau foarte rău și atunci am zis ce medicamente nu îmi plac. Eu am schema mea proprie cu care am vindecat foarte bine mii de oameni. Mie nu mi-a fost frică de COVID, am luat-o pe cont propriu și am schema mea pe care o am de 10 ani și care am adaptat-o acum un pic cu pandemia, a ieșit o bijuterie. Costă până în 100 de lei. Cum e posibil ca o schemă în banii aștia cu medicamente din nomenclatorul medicamentelor compensate din Ministerul Sănătății să iște un așa zbucium mediatic. Am o schemă în primul rând uman, organismul e oricum firav, nu-l poți să-l abrutizezi. Așa că medicamentele mele ușoare, drăguțe, frumoase le prescriu” a spus Dr. Flavia Groșan.
Pneumologul Flavia Groșan a fost întâmpinată cu aplauze și flori de către susținătorii dumneaei. Aceștia au așteptat-o în fața Colegiului Medicilor unde a fost audiată în cursul zilei de astăzi.
De asemenea, cadrul medical a postat pe rețelele sociale numeroasele felicitări primite din partea oamenilor din întreaga țară.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…