Categories: Expertul zilei

Plombele puse prost pot duce la pierderea dintelui

Obturaţiile, aşa numitele “plombe”, sunt o necesitate. Dieta bogată în dulce, igiena insuficientă şi înghesuirea dinţilor duc la apariţia cariilor. Odată apărute, cariile nu se vor vindeca de la sine. Vor necesita atenţia medicului stomatolog, care va trebui să cureţe caria şi apoi să plombeze dintele. Aparent simplu.

Lucrurile nu stau însă chiar aşa, ne avertizează dr. Vlad Niţă. Obturarea unui dinte cu materialele compozite, care redau atât funcţia, cât şi estetica unui dinte afectat de carie, necesită o procedură care trebuie controlată în toate aspectele. De la izolarea atentă a dintelui în cauză, la curăţarea temeinică a acestuia, până la forma finală a obturaţiei, medicul trebuie să urmărească totul foarte atent. Orice scăpare va duce la eşecul tratamentului.

Fie obturaţia nu se va lipi corespunzător de dinte, fie caria va continua să submineze ţesuturile dentare rămase, fie dintele nu îşi va îndeplini funcţiile în cadrul aparatului masticator. Indiferent de situaţie, eşecul, atunci când va apărea, va duce la pierderea vitalităţii dintelui (scoaterea nervului) şi, ulterior, la pierderea dintelui.
Pentru a preveni o astfel de situaţie, dr. Vlad Nita ne enumeră paşii absolut necesari:
– Izolarea optimă a dinţilor prin folosirea obligatorie a digii;
– Lucrul cu lupe cu sistem de iluminare, magnificaţia acestora asigurând respectarea detaliilor dinţilor;
– Folosirea materialelor dentare de cea mai bună calitate, atent alese pentru fiecare caz în parte;
– Redarea în materialul de restaurare a elementelor anatoforme specifice dintelui restaurat;

– Verificarea funcţionalităţii restaurării în timpul mişcărilor efectuate uzual de pacient.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

1 minut ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

31 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: