Sari la conținut

Plantele care ameliorează aciditatea gastrică

Gastrita sau ulcerul își fac de multe ori simțită prezența prin senzația acută de arsură. De regulă, arsurile la stomac sunt declanșate de alimente. Acestea apar atunci când acidul din stomac intră în tubul digestiv. O mulțime de plante ameliorează aciditatea gastrică. 

De cele mai multe ori, arsurile la stomac sunt însoțite de senzația de greață, oboseală, stări de vomă sau flatulență.

Medicii spun că factorii principali care duc la apariția gastritei sunt: infecția cu Helicobacter pylori, alimentația nesănătoasă are și ea un rol decisiv. Însă și nivelul stresului în corp este ul factor principal care duce la apariția acestor afecțiuni.

Ideal este ca încă de la primele simptome să mergi la medicul specialist gastroenterolog pentru investigații și tratament. Însă, acasă, de ajutor îți pot fi și anumite remedii naturale din plante. Este drept că ele nu pot vindeca boala în sine, dar pot ameliora simptomele de greață, balonare, senzația de arsură.

Iată care sunt principalele plante de ajutor în reducerea acidității gastrice:

  • Florile de salcâm sunt de real ajutor atunci când ai fost diagnosticată cu ulcer sau gastrită. Explicația este aceea că ele sunt calmante gastrice. De asemenea, au efecte anti-acide și antispastice. Tot ce trebuie să faci este să mergi la plafar și să cumperi pulbere de flori de salcâm. Însă, modul în care o vei lua trebuie să fie la recomandarea unui specialist sau a unui farmacist.
  • Obligeana este o plantă utilizată de sute de ani ca adjuvant în bolile gastrice. Bea ceai de obligeană și vei scăpa de arsurile la stomac. În plus este bine să știi că această plantă este renumită pentru efectul ei antispastic.
  • Gălbenelele sunt recunoscute pentru proprietățile cicatrizante dar și pentru protejarea muscoaselor stomacale.
  • Lemnul dulce este bogat în compuși care ajută la menținerea sănătății mucoasei gastrice. Ceaiul de lemn dulce poate ameliora arsurile la stomac.
  • Ghimbirul are efect de calmare a tractului digestiv. El este foarte bun în prevenirea apariției arsurilor stomacale.
Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel