Sari la conținut

Plante care luptă împotriva cancerului de colon

calendula, planta benefica pentru probleme dermatologice
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Plante naturale benefice pentru tratarea unor afecțiuni dermatologice

Cancerul de colon este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa şi, anual, în lume mor 700.000 de oameni din această cauză. Conform Globocan 2008, incidenţa anuală a acestei forme de cancer, în ţara noastră, este de 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvenţă a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe.

De asemenea, circa un milion de noi cazuri sunt descoperite anual, în întreaga lume. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât, în comparație cu alte forme de cancer, cancerul de colon poate fi detectat în stadii incipiente și tratat cu șanse reale de vindecare. Pentru aceasta însă, trebuie aplicate metodele de screening, efectuarea de investigații specifice regulate, chiar și în lipsa oricăror semne de boală. Aceste investigații trebuie inițiate după împlinirea vârstei de 50 de ani, uneori chiar mai devreme dacă medicul o indică, mai ales în cazul persoanelor care prezintă cazuri de boală în familie.


După extirparea tumorilor de pe colon, este posibilă recidivarea bolii, întrucât organismul rămâne supus acţiunii complexului de factori externi cancerigeni cum sunt radiaţiile ionizante, produşii poluanţi din combustiile industriale, din transporturi sau din industria alimentară şi chimică.
De asemenea, pot interveni şi reacţiile unor factori genetici, hormonali, imunologici, psihoemoţionali, stresul, focarele de infecţii din organism şi unele afecţiuni necanceroase din zonele limitrofe: rectocolita ulcero-hemoragică, polipoza intestinală şi diverticuloza rectosigmoidiană.

Pentru a împiedica recidivarea, trebuie să evităm factorii poluanţi şi stresanţi; să renunţăm total la fumat şi să bem cât mai puţine băuturi tari; să eliminăm factorii alimentari nocivi (grăsimi prăjite, carne în exces, conserve, mâncare tip fast-food); să evităm constipaţia cronică; să avem o greutate corporală normală pentru înălţimea noastră; să respectăm cu stricteţe igiena individuală; să facem multă mişcare în aer liber şi activităţi sportive; să ne întărim starea psihologică prin autosugestie şi gânduri pozitive.

Există şi plante care au efecte directe asupra cancerului şi stimulează capacitatea imunitară contra factorilor agresivi, declanşatori ai cancerului:

– gălbenele (Calendula officinalis) – infuzie, luând câte o cană de trei ori pe zi sau tinctură (câte 30 de picături de 3 ori pe zi);

– busuiocul de câmp (Brunella vulgaris) – infuzie, luând câte o cană de două-trei ori pe zi, având efecte anticanceroase la nivelul intestinelor şi stomacului;

– cătina albă (Hippophae rhamnoides), preparată sub formă de ulei, care se consumă câte o lingură de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă, cu puţină miere;

– obligeana (Acorus calamus) se consumă sub formă de infuzie sau macerat din rădăcini – câte 30 de picături de trei-patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese, având efecte anticancerigene la nivelul colonului şi al organelor adiacente (ficat, pancreas, splină);

– lichenul de piatră (Cetraria islandica) se ia sub formă de pulbere fină (câte 4-6 lin-guriţe pe zi, pe stomacul gol) sau sub formă de tinctură sau de infuzie, având puternice efecte antitumorale la nivelul tubul digestiv;

– menta-broaştei (Mentha arvensis) se consumă câte două-trei căni pe zi la cancerele de stomac şi intestine;

– cimbrul de cultură (Thymus vulgaris) se ia ca infuzie (două-trei căni pe zi), pentru efecte deosebite contra tumorilor din stomac şi colon;

– trifoiul roşu (Trifolium pratense) se ia sub formă de pulbere fină (3 grame în puţin vin alb) sau ca infuzie (trei-patru ceaiuri pe zi), cu proprietăţi anticancerigene la nivel colono-rectal şi a altor organe;

– rapiţa (Brassica rapa) se ia sub formă de suc proaspăt, obţinut prin presarea tulpinilor şi a frunzelor (două linguri suc în 250 ml apă), care se fierbe 5 minute şi se beau două-trei căni pe zi, având efecte anticanceroase;

– ceaiul verde (Thea sinensis) are efecte protectoare faţă de diferite tipuri de cancer, inclusiv la nivelul colonului.

În tratamente externe se aplică comprese şi cataplasme pe abdomen (de două ori pe zi), folosind bitter suedez, coada-calului, trifoi roşu, gălbenele, tătăneasă, rostopască şi coada-şoricelului.

Sunt recomandate şi masaje locale cu unguente din gălbenele şi tătăneasă.

Trebuie arătat că tratamentele fitoterapeutice se fac pe o durată lungă, pentru a împiedica orice recidivă posibilă după un număr de ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel