Din cuprinsul articolului
”Planta nemuririi.”Aloe vera se găsește în locuințele multora dintre noi, apreciată fiind ca plantă decorativă, dar ceea ce poate nu stim, este faptul că dincolo de aspectul estetic, aloe vera are proprietăți terapeutice, dovedindu-se un ajutor la îndemână în cazuri de: arsuri, înțepături de insecte, răni superficiale, ulcer duodenal, constipație.
Aloe Vera sau Aloe Barbadensis, este o plantă subtropicală, din familia liliaceelor, înrudită cu usturoiul, ceapa, crinul și laleaua. Ea seamănă cu un cactus, are frunze cărnoase în formă de lance care cresc direct din pământ, suportă perfect lipsa apei, iubește lumina și căldura.
Venerată pentru proprietățile sale tămăduitoare, aloe a dat naştere la mituri şi legende de-a lungul istoriei sale, vechi de peste 3000 de ani. Vechiul tratat medical “Papyrus Ebers” consemna multiplele ei efecte curative. Cu sute de ani în urmă africanii agățau planta în mănunchiuri deasupra ușii pentru a alunga spiritele malefice.
Egiptenii o foloseau pentru tratarea rănilor și împotriva infecțiilor. Ei o numeau “planta nemuririi” și o puneau printre darurile funerare la înmormântările faraonilor, pentru a asigura, chiar și după moarte, sănătate spiritului faraonului.
Pe tărâmurile egiptene, magia plantei de aloe s-a păstrat până în prezent, ea fiind considerată simbol al fericirii și protecției, fiind cultivată în casă pentru ocrotirea familiei de diversele energii negative.
In zilele noastre, meritele sale sunt recunoscute şi autentificate de experienţele oamenilor, dar şi de o serie de studii ştiinţifice. Se cunosc peste 250-300 de specii de aloe dintre care aloe vera are cele mai notabile efecte terapeutice.
Aloe vera este un complex de peste 240 de substanțe active, printre care se numără 18 aminoacizi, vitamine, minerale precum: calciu, magneziu, potasiu,fosfor,cupru şi zinc, hormoni vegetali care stimulează creșterea celulară şi cicatrizarea, polizaharide, enzime și fitosteroli care ajută la reducerea inflamării.
Numele ei provine din limba arabă, aloeh însemnând, în limba arabă, sevă cristalină și amară, suc amar și strălucitor. Frunzele de aloe vera conțin componența cea mai valoroasa a plantei, cunoscutul gel de aloe vera. Cercetarile stiintifice au arătat că sucul din frunze are o acțiune bactericidă și antiseptică. De aceea, ranile tamponate cu suc se vindecă mai repede, la fel ca și arsurile, ulcerele varicoase, abcesele și dermatozele.
”Rășina de aloe vera are cel mai bun efect laxativ – purgativ. Facilitează evacuarea bilei secretate de vezica biliară. Are proprietăți antibacteriene, antiparazitare și antivirale remarcabile. Întărește sistemul imunitar şi stimulează regenerarea celulară. Nu este de neglijat nici acţiunea sedativă: induce o stare de calm şi relaxare”, a explicat regretatul prof. Ovidiu Bojor.
Aloe vera a fost amintita oficial ca un foarte eficient laxativ și protector al pielii în lucrarea United States Pharmacopoeia în 1820.
Aloe vera atinge maturitatea dupa 3-4 ani și abia atunci poate începe perioada de recoltare. Înainte de recoltarea frunzelor planta nu se udă timp de 5 zile.
După tăierea unei frunze, sucul obținut prin stoarcerea acesteia trebuie utilizat în decurs de maxim două ore deoarece se oxidează foarte rapid, pierzându-și din calitățile vindecătoare.
În cazul gastritei, sucul de aloe se prepară în felul următor: o frunză de aloe vera tocată se stoarce printr-un tifon steril iar sucul rezultat se fierbe timp de trei minute. Se ia câte o linguriță mică de trei ori pe zi din sucul proaspăt preparat.
Aloe vera se folosește nu numai pentru vindecarea oamenilor, dar și pentru tratarea plantelor. Plantele care se înmulțesc prin butași vor prinde rădăcini mult mai repede dacă se țin într-o soluție formată din: o parte suc de aloe și nouă părți de apă. Atunci când o plantă de cameră se îmbolnăvește sau se dezvoltă încet, se scoate din ghiveci și se plantează în pământul în care crește o plantă de aloe. În cazul unei perioade nefavorabile mutării florilor, se scoate un pahar de pământ din ghiveciul cu aloe și se încorporează în ghiveciul cu floarea afectată.
Aloe vera este o plantă pe care oricine o poate planta și crește într-un ghiveci pe pervazul ferestrei. Ea nu este pretențioasă, fiindu-i suficient un sol aerat, multă lumină, o temperatură peste 10 grade celsius și udare moderată la 7-10 zile. Drept răsplată pentru grija arătată, aloe vera, pe lângă înfrumusețarea spațiului din casă va fi oricînd un medicament pentru arsuri sau răni ușoare.
Dacă suferiți de boala Crohn, colită sau hemoroizi, nu ar trebui să consumați aloe vera. Poate provoca crampe abdominale severe și diaree. Ar trebui să încetați să consumați aloe vera dacă luați alte medicamente. Poate scădea capacitatea organismului de a le absorbi.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…