Planta de sezon care stopează dezvoltarea tumorilor și contribuie la îmbunătățirea memoriei

Anticii au descoperit că știrul este mai hrănitor decât porumbul, grâul sau alte cereale, iar cercetările moderne au relevat aceste calități ale plantei.

Este o plantă bogată în vitamine, în special A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E, riboflavina, acid folic și folat, în minerale precum calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc și cupru. Frunzele conțin cu 25% mai multe proteine și mult mai mult lisină decât orice produs obținut din porumb sau alte cereale și mai multă metionină decât soia, după cum se menționează pe site-ul ierburiuitate.wordpress.com. De asemenea, conține cantități importante de provitamina A (beta-caroten), știrul fiind bogat în acizi grași polinesaturați (PUFA), în special acid linoleic, potrivit votp.info.

De la știr se pot consuma partea verde, tulpina și semințele. Frunzele tinere, cu un gust asemănător cu cel al nucii, se folosesc la prepararea salatei, tocăniței, se pot adăuga la ciorbe, pot fi preparate la fel ca spanacul. Ele se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii și până toamna târziu. Semințele pot fi consumate ca atare, prăjite (au un gust delicat) dar se poate obține din ele ulei și făină. Acestea pot îmbogăți alte mâncăruri, dându-le un gust piperat. Făina poate fi consumată simplu, poate fi folosită la prepararea de prăjituri sau pâine (nu conține gluten), precum și în amestec cu alte tipuri de făină pentru diverse preparate.

Știrul este folosit în medicina tradițională ca astringent nutritiv, tonic, pentru a trata diareea sau ca antihemoragic (scaune cu sânge sau polimenoree). Ceaiul se folosește pentru gargară în cazul durerilor de gât sau a aftelor și pentru spălături externe în cazul exemelor.

Prin conținutul de squalen, consumul de știr inhibă dezvoltarea vascularizării tumorilor. De asemenea, s-a demonstrat faptul că această substanță are un rol important în reducerea extinderii metastazelor și în stagnarea dezvoltării tumorilor maligne la sâni, plămâni, prostată și creier.

În prezent, cercetătorii consideră că squalenul este cel mai bun stimulator imunitar. În plus, acesta aflat în uleiul din semințe de știr are proprietăți cicatrizante, ameliorând și tratând afecțiuni dermatologice, precum psoriazis și pitiriazis, potrivit site-lui doctor.info.ro. De asemenea, squalenul poate ține sub control alergiile, diabetul, inflamațiile, având și o contribuție importantă la îmbunătățirea memoriei și a funcționării creierului în general.

Tratamentul cu știr este foarte util pentru eliminarea toxinelor ajunse în corpul uman din atmosferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraților și nitriților prezenți în mai toate produsele alimentare.

Uleiul obținut din semințe modulează fluiditatea membranei celulare și o stabilizează, fiind astfel util pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială, știindu-se că membrana celulară este afectată de această boală, potrivit site-ului dietamediteraneana.wordpress.com.

Cercetări recente au arătat ca uleiul de știr este de circa 8-10% ori mai bogat în squalen decât uleiul din ficat de rechin din care se poate extrage doar 1-1,5% squalen.

Tratamentul cu pulbere din spic de știr este foarte eficient în tratarea carențelor de vitamine și minerale, fiind un excelent energizant.
Tratamentele cu știr sunt contraindicate femeilor însărcinate sau care alăptează dar și persoanelor care suferă de obstrucții intestinale sau biliare. Problemele care apar în urma consumului de știr sunt cauzate de prezența în cantități ridicate a acidului oxalic, care poate duce la formarea calculilor renali, inhibă absorbția calciului și zincului, influențând negativ persoanele care suferă în general de afecțiuni ale rinichilor, gută, artrită reumatoidă, polireumatism articular. De asemenea, nitrații din frunzele de știr se pot transforma în nitriți (similar spanacului) în urma reîncălzirii frunzelor gătite.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

10 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

20 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

39 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: