Planeta noastră este din ce în ce mai agitată, lucru pe care îl observăm cu toții, în fiecare zi. Iar previziunile oamenilor de știință nu sunt deloc roz.
Ne confruntăm cu calamități naturale, vreme la extreme, iar încălzirea globală este o certitudine, nu un mit pe care să îl mai ascundem sub preș.
Climatologii avertizează că lucrurile vor merge înspre și mai rău. Un nou studiu arată că planeta noastră va deveni o seră, că permafrostul care se topește va duce la emisii masive de metan, care vor încălzi Pământul la un nivel „dezastruos”, potrivit The Oregonian, scrie site-ul ziare.com.
„Vor fi afectate serios ecosistemele, societatea, dar si economia”, se arata intr-un raport publicat de PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America).
Si e clar inca de pe acum ca efectul va fi unul de domino, a explicat unul dintre autorii studiului, Johan Rockstrom. Iar fenomenul, odata inceput, va fi dificil sau imposibil de oprit, a mai spus el.
E nevoie de o incalzire globala de numai 2 grade Celsius fata de cea inregistrata in perioada pre-industriala pentru ca toate aceste lucruri sa se intample. In prezent, suntem cu un grad Celsius peste limita de atunci. Prin urmare, mai e foarte putin pana ce pasim in zona inevitabilului.