Din cuprinsul articolului
Pilula minune care reduce riscul de Covid. „Este ieftină, ușor accesibilă și milioane de oameni o folosesc deja”.
Tratamentul cu apirină a redus riscul de a ajunge la ventilație mecanică cu 44%. Internările în UCI au fost mai mici cu 43%, iar o mortalitate generală în spital a înregistrat o scădere de 47%. Acestea sunt rezultatele unor noi cercetări de la Universitatea George Washington.
Aspirina fără prescripție medicală ar putea proteja plămânii pacienților cu COVID-19 și minimiza nevoia de ventilație mecanică, susțin oamenii de știință.
Echipa a investigat peste 400 de pacienți cu Covid din spitale din Statele Unite care luau deja aspirină fără legătură cu boala lor de Covid. Aceștia au constatat că tratamentul a redus riscul mai multor parametri cu aproape jumătate:
„Pe măsură ce am aflat despre legătura dintre cheagurile de sânge și COVID-19, am știut că aspirina – utilizată pentru a preveni accidentul vascular cerebral și atacul de cord – ar putea fi importantă pentru pacienții cu COVID-19”, a spus dr. Jonathan Chow din echipa de studiu, citat de Jerusalem Post.
„Cercetările noastre au descoperit o asociere între aspirina în doze mici și severitatea scăzută a bolii și a deceselor Covid”, a adăugat acesta.
Aspirina cu doze mici este un tratament obișnuit pentru oricine suferă de probleme de coagulare a sângelui sau cu pericol de accident vascular cerebral, incluzând majoritatea persoanelor care au avut un atac de cord sau un infarct miocardic.
Deși afectează sistemul respirator, coronavirusul a fost asociat cu coagularea vaselor de sânge mici, provocând blocaje mici în sistemul sanguin pulmonar, ducând la ARDS – sindrom de detresă respiratorie acută.
În mod similar, cercetătorii israelieni au ajuns la aceleași rezultate într-un proces preliminar efectuat la Centrul Medical Barzilai în martie.
În plus față de efectul său asupra cheagurilor de sânge, aceștia au descoperit că aspirina avea beneficii imunologice și că grupul care o lua era cu 29% mai puțin probabil să se infecteze cu virusul.
„Aspirina este ieftină, ușor accesibilă și milioane de oameni o folosesc deja pentru a-și trata starea de sănătate. Găsirea acestei asociații este un câștig uriaș pentru cei care doresc să reducă riscul de la unele dintre cele mai devastatoare efecte ale COVID-19, a mai spus Chow.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…