Institutul José Frota din oraşul Fortaleza (nordul Braziliei) experimentează un nou tratament pentru suferinzii de arsuri. În cadrul unor teste clinice care sunt în curs, zonele de piele arsă ale unui număr de cincizeci de pacienţi sunt acoperite cu piele de peşte tilapia.
Altădată considerată un deşeu de către crescătorii de peşti din această specie foarte consumată în lume, această membrană ar putea valora în curând echivalentul său în aur. Benzile de piele de peşte aplicate pe rănile provocate de arsuri aderă la plagă şi creează un „efect tampon”, împiedicând contaminarea şi prevenind uscarea epidermei sau pierderea de proteine.
În cazul arsurilor superficiale până la gradul doi, medicii au aplicat pielea de peşte şi au lăsat-o pe rană până la vindecare. În cazul pacienţilor care au suferit arsuri de gradul doi sau mai profunde, bandajele formate din membrană de peşte tilapia au fost schimbate de mai multe ori, dar mai rar decât în cazul bandajelor clasice, care necesită schimbarea zilnică. Potrivit medicilor brazilieni, pielea de tilapia permite deopotrivă reducerea timpului de vindecare şi diminuarea ingerării de medicamente contra durerii.
Niciunul din pacienţii incluşi în experiment nu a prezentat complicaţii. Înainte de utilizare, pielea de tilapia este sterilizată în clorhexidină, apoi în glicerol. Ulterior este trimisă la Sao Paulo pentru a fi iradiată într-un laborator specializat, acesta fiind singurul mijloc de a garanta distrugerea tuturor virusurilor. În cazul în care testele clinice vor avea rezultate pozitive, medicii brazilieni speră că se va găsi o firmă interesată să producă pe scară mare pielea de tilapia pentru uz medical, scrie Le Figaro.