Piatra Neamț. Dr. Cătălin Denciu, medicul care și-a salvat pacienții din incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț, a fost transportat în Belgia pentru tratament. Motivul: spitalele din România nu au capacitatea de a trata marii arși, din cauza infecțiilor nozocomiale, potrivit dr. Adina Alberts.
”Imediat ce am aflat că printre victime există și un medic ars, am declarat că pentru acesta, soluția optimă de tratament este într-un spital specializat european și nicidecum la noi în țară. Specialitatea mea este aceea de chirurgie plastică, microchirurgie și arsuri. Cunosc bine situația secțiilor de arși din țară. Și știu și ce presupune tratamentul unui mare ars.
Câte resurse, câtă rigoare, câtă perseverență și dedicare. Noi nu suntem acolo unde ar fi trebuit să fim, nici ca dotare, nici ca personal calificat. Din păcate, după evenimentele nefaste de la Colectiv de acum 5 ani când sistemul nostru medical și-a arătat capacitatea execrabilă pe care o are vizavi de tratamentul marilor arși, lucrurile stau exact la fel și azi. Marii arși, în continuare, NU AU NICIO ȘANSĂ în spitalele din România din cauza infecțiilor nosocomiale. Suntem fix tot acolo,” a scris dr. Alberts pe pagina sa de Facebook.
Medicul Cătălin Denciu, de la Spitalul Județean Piatra Neamț, a fost transferat de la București către Spitalul Militar „Regina Astrid“ din Bruxelles, pentru tratament de specialitate. El a suferit arsuri grave pe circa 40% din suprafața corpului, după ce a încercat să salveze pacienții din flăcările care au cuprins sâmbătă seara secția ATI a spitalului.
Transferul medicului s-a realizat duminică dimineață, la ora 7.30, cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă militară și a SMURD, conform Ministerului Apărării.din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București.
Medicii militari belgieni vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare medicală, cum urmează să îl trateze pe medicul din Piatra Neamț.