Din cuprinsul articolului
Deși vaccinul anti-COVID este singura metodă eficientă de protecție împotriva virusului, specialiștii au dezvoltat și medicamente care ajută la vindecarea infecției. Pfizer va începe testele pentru un nou medicament în Rusia.
Medicamentul va fi folosit în profilaxia și prevenirea infecției cu SARS-CoV-2, mai ales în cazul persoanelor care intră în contact cu pacienți sau persoane infectate, acasă.
La acestea teste vor participa mii de persoane din toate țările, inclusiv din Rusia.
Astfel de medicamente ar putea reduce mortalitatea asociată cu infecția, însă specialiștii susțin că imunizarea este cea mai bună metodă de prevenire a formelor grave și a spitalizării.
Pfizer va testa un nou medicament COVID
Potrivit RADOR, compania Pfizer a primit aprobarea Roszdravnadzor, Agenţia federală de monitorizare în domeniul medical, pentru a efectua studii clinice în Rusia privind eficacitatea inhibitorului de protează + Ritonavir, un medicament folosit în profilaxia şi prevenirea infecției cu SARS-CoV-2.
Se menţionează că Pfizer efectuează teste la nivel global. Un reprezentant al companiei Pfizer a declarat pentru publicaţia rusă ”Vedomosti” că la aceste teste participă şapte mii de persoane din diferite țări, inclusiv din Rusia.
Dacă medicamentul este aprobat de autoritățile locale de reglementare, compania intenționează să-și asigure accesul pe piețele din toate aceste țări.
În Rusia, conform Registrului de Stat al Medicamentelor, preparatul va fi testat în rândul adulților, care intră în contact acasă cu pacienți, care au manifestări simptomatice ale coronavirusului. La aceste teste vor participa 90 de persoane.
În luna octombrie, presa a anunţat că producătorul de vaccinuri împotriva coronavirusului compania farmaceutică americană Pfizer și BioNTech a solicitat autorităților de reglementare din Statele Unite să aprobe un preparat pe care l-a dezvoltat pentru a vaccina copiii cu vârsta cuprinsă între cinci și 11 ani.
Aleksandr Ghinzburg, directorul Centrului de Cercetare în domeniul Epidemiologiei și Microbiologiei ”N.F.Gamalei”, a declarat că vaccinul Sputnik Light crește nivelul de protecție împotriva tulpinii Delta pentru cei care au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin Pfizer.