Categories: Ştiri sănătate

Peste 70.000 de ore de consiliere psihologică pentru copii, disponibile gratuit. Cum se pot înscrie copiii în acest program

Peste 70.000 de ore de consiliere psihologică pentru copii, disponibile gratuit. Cum se pot înscrie copiii în acest program

Pe 25 noiembrie a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind aprobarea metodologiei de decontare a serviciilor de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică şi modalităţile prin care copiii se pot înscrie în programul amintit.

Peste 70.000 de ore de consiliere psihologică pentru copii, disponibile gratuit

Astfel, peste 70.000 de ore de consiliere psihologică, sprijin psihoterapeutic pentru copiii din România, vor fi disponibile în mod gratuit, serviciile psihologilor implicaţi în acest proces urmând a fi decontate cu ajutorul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Anunțul a fost făcut de Mădălina Turza, consilierul de stat, coordonatorul programului „Din grijă pentru copii”.

„Cu alte cuvinte, în foarte scurt timp, cele peste 70.000 de ore de terapie, consiliere psihologică, sprijin psihoterapeutic pentru copiii din România vor fi disponibile în mod gratuit”, a declarat Mădălina Turza, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Mădălina Turza: Cum se pot înscrie copiii în acest program

Ea a prezentat paşii prin care copiii pot ajunge la aceste tipuri de terapii şi cum se pot înscrie în program.

„În primul rând, cine poate observa sau sesiza nevoia de sprijin psihologic a copilului?

Părintele, profesorii din învăţământul preuniversitar, asistenţii sociali, asistenţii medicali comunitari, mediatorii şcolari sau experţii locali pentru persoanele aparţinând minorităţilor rome.

(…) Pasul numărul doi, ar fi acela în care părintele sau reprezentantul legal, merge la medicul de familie, la un medic şcolar, la medicii de psihiatrie pediatrică sau la consilierul şcolar care emite o recomandare pentru evaluarea psihologică în vederea intrării sau nu a copilului în program.

Pasul numărul trei este acela de a selecta un psiholog. Deci, după ce am recomandarea (…) merg la şcoală, la conducerea sau administraţia şcolii sau întreb medicul de familie care este lista de psihologi disponibili în judeţul sau localitatea respectivă în care eu mă aflu, disponibili să evalueze şi să lucreze cu copilul.

Pasul numărul patru este, evident, întâlnirea cu psihologul ales, evaluarea pe care o face psihologul şi, dacă se stabileşte nevoia de intervenţie, atunci copilul intră în programul terapeutic”, a explicat Turza.

Mădălina Turza a subliniat că şedinţele vor fi puse la dispoziţie gratuit pentru copii, iar serviciile psihologilor, care fac parte din Colegiul Naţional al Psihologilor şi trebuie să fie acreditaţi şi licenţiaţi să funcţioneze în acest program, vor fi decontate cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

28 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

58 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: