Categories: Ştiri sănătate

Peste 4.700 de consultaţii medicale gratuite pe litoral, în cadrul campaniei ”Asumă-ți să fii sănătos – Litoral 2023”

Peste 4.700 de persoane, copii și adulți, au fost examinate în cadrul cele de-a treia ediții a campaniei Universității de Medicină și Farmacie din București ”Asumă-ți să fii sănătos – Litoral 2023”.

La campanie au participat 36 de medici din specialitățile dermatologie, endocrinologie și pediatrie. Rezultatele sunt alarmante în ceea ce privește obezitatea.

Președintele Societății Române de Pediatrie, profesor dr. Doina Pleșca, a atras atenția că cei mici petrec foarte mult timp în fața telefoanelor sau a tabletelor și au un program dezordonat de masă.

„Un număr de aproximativ 10% au fost copiii obezi, aproximativ 9% au fost copii supraponderali și, interesant, am găsit și un număr de aproape 10% copii subponderali”, a declarat medicul pentru RRA, potrivit rador.ro.

La rândul său, prorectorul Universității de Medicină și Farmacie din București, profesor dr. Cătălina Poiană, susține că numărul persoanelor depistate cu obezitate este mare.

„Ritmul de creștere al obezității la adult, dar mai ales la copil și mai ales pentru țara noastră, este mai mult decât alarmant, fiind situat pe primele locuri în Europa. În ceea ce privește rezultatele găsite de noi, supraponderali fost găsiți 32% dintre persoanele examinate și cu obezitate, un procent de 36,9%”, a explicat pentru sursa citată dr. Poiană.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: