Peste 3,3 milioane de persoane au murit în întreaga lume în 2012 din cauza consumului excesiv de alcool, se arată într-un raport publicat luni de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a făcut apel la guverne să depună mai multe eforturi pentru a proteja populația de consecințele negative asupra sănătății ale consumului de alcool.
Consumul excesiv de alcool nu dă doar dependență și conduce la o creștere a violențelor, însă are legătură cu riscul de a dezvolta peste 200 de boli, între care ciroză și alte tipuri de cancer, potrivit raportului OMS. De asemenea, documentul arată că persoanele care abuzează de alcool au mai multe șanse de a dezvolta boli infecțioase precum tuberculoza și pneumonia.
La nivel global, Europa este regiunea în care se semnalează cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor, mai ales în Europa de Est, unde procentele sunt extrem de ridicate.
Un studiu publicat la începutul acestui an a arătat că un sfert dintre bărbații din Rusia mor în jurul vârstei de 50-60 de ani, în mare parte din cauza consumului de alcool în exces. Unii dintre bărbații din acest studiu au băut trei sau mai multe sticle de vodcă pe săptămână.
Potrivit OMS, tendința la nivel global arată că nivelul consumului de alcool a fost stabil în ultimii cinci ani în Europa, Africa și America, însă este în creștere în Asia de Sud-Est și Pacificul de Vest.
În medie la nivel global, fiecare persoană cu vârsta peste 15 ani consumă 6,2 litri de alcool pur pe an. Însă mai puțin de jumătate din populație (38,3%) consumă alcool, astfel încât cei cere beau consumă în medie 17 litri de alcool pur pe an. Oamenii mai săraci sunt în general mult mai afectați de consecințele sociale și asupra sănătății ale consumului de alcool.
Raportul OMS privind alcoolul și sănătatea la nivel global a fost realizat în 194 de țări și a analizat consumul de băuturi alcoolice, impactul acestuia asupra sănătății publice și măsurile luate de autorități.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…