Categories: Ştiri sănătate

Peste 300 de persoane și-au măsurat tensiunea arterială, în București. Mai mult de jumătate aveau tensiunea prea mare

Societatea Română de Hipertensiune a organizat sâmbătă, pe 16 mai 2015, în intervalul orar 09:00-18:00, o acțiune de testare a hipertensiunii arteriale, adresată locuitorilor din București, în timpul căreia 352 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 90 de ani, și-au măsurat, în mod gratuit, tensiunea arterială.

Evenimentul a avut loc într-un spațiu special amenajat din curtea Spitalului Clinic Colțea din București, cu o zi înainte de celebrarea Zilei Mondiale de luptă împotriva hipertensiunii arteriale, marcată, în fiecare an, pe 17 mai.

Din numărul total de participanți, 300 au fost locuitori ai Bucureștiului.

Persoanele cărora le-a fost măsurat nivelui tensiunii arteriale au primit, totodată, din partea medicilor, informații utile referitoare la avantajele adoptării unui stil de viață sănătos și la importanța depistării precoce a hipertensiunii arteriale, una dintre cauzele principale ale bolilor cardiovasculare, cu risc de deces, la nivel populațional, în România.

„Și anul acesta, ca și în anii trecuți, prin acțiunea de testare desfășurată la Spitalul Colțea din București am reușit să identificăm persoane cu valori tensionale ridicate și să le ajutăm să conștientizeze riscurile pe care această boală le implică. Dintre participanți, 188 de persoane, adică un procent de 53,4%, au avut valori tensionale crescute, peste 140mmHg pentru tensiunea arterială sistolică și/sau peste 90mmHg pentru tensiunea arterială diastolică, sau au fost diagnosticate cu hipertensiune arterială”, a declarat prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, Președintele Societății Române de Hipertensiune.

Dintre cele 188 de persoane, 123 de persoane (65,4%) au fost hipertensivi cunoscuți, însă doar 95 de persoane au specificat că urmează un tratament regulat împotriva hipertensiunii arteriale (adică 77,2% din totalul hipertensivilor cunoscuți și, respectiv, 50,3% din totalul persoanelor ce au prezentat valori tensionale crescute).

Doar 33 de persoane din cele 95 hipertensive și aflate sub tratament adecvat au avut valori tensionale optime (<140mmHg pentru tensiunea arteriala sistolică și pentru tensiunea arterială diastolică <90mmHg), reprezentând un procent de 34,7% din totalul hipertensivilor tratați și, respectiv, 17.5% din totalul persoanelor considerate a avea HTA.

Acțiunea de testare a făcut parte din cadrul celei de-a IV-a ediții a Campaniei „Viteza ucide… Nu numai în trafic! Controlează-ți tensiunea arterială”, organizată de Societate Română de Hipertensiune care și-a propus ca, prin acțiunile desfășurate, să informeze populația în privința problemei hipertensiunii arteriale, evidențiind importanța metodelor de prevenție și diagnosticare precoce a bolii, alături de obiceiuri alimentare echilibrate și un stil de viață sănătos.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: