Sari la conținut

Peste 120 de maşini noi la serviciile de ambulanţă din ţară. Câţi bani a cheltuit IGSU pentru achiziţia ambulanţelor

ambulanta
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

122 de ambulanţe de tip A2 destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă Judeţene au fost recepţionate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Acestea urmează să fie utilizate pentru transportul mai multor pacienţi pe targă şi scaune, acestea fiind dotate cu truse de urgenţă de bază care includ oxigen şi defibrilator semiautomat”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

În primele luni ale anului, la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit o comisie de specialişti, cu reprezentare largă, atât din cadrul serviciilor de ambulanţă, cât şi din cadrul UPU-SMURD şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, care a urmărit revizuirea specificaţiilor tehnice pentru ambulanţele care vor fi achiziţionate, astfel încât dotarea acestora să fie în conformitate cu toate evoluţiile tehnicii şi a tehnologiilor medicale actuale.

IGSU, desemnat ca unitate de achiziţii centralizate pentru ambulanţe, prin OUG nr. 74/2017, a semnat la începutul acestui an un contract subsecvent pentru achiziţia a 122 de ambulanţe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă.

Achiziţia din fonduri europene este parte a Programului Operaţional Regional 2014-2020 – Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţe medicale – Regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru. Potrivit sursei citate de Agerpres, valoarea unitară, conform contractului de furnizare este de 233.971 lei, iar valoarea totală, conform contractului de furnizare este de 28.544.577 lei.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel