Categories: Ştiri sănătate

Peste 100 de persoane s-au prins în „Lanțul imunității” pentru a ilustra modul în care funcționează imunitatea de grup, care se obține prin vaccinarea a cât mai multor persoane eligibile

Peste 100 de persoane – părinți, bunici, copii, oficiali, cadre medicale, studenți la Medicină și Farmacie – s-au prins ieri în „Lanțul imunității”, în jurul locului de joacă central din Parcul Floreasca, pentru a simboliza imunitatea de grup, tema de anul acesta a Săptămânii Mondiale și Europene a Vaccinării. Această zi se celebrează la nivel global, sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, în ultima săptămână a lunii aprilie.

„Zidul” uman creat simbolic sub sloganul „Protejăm împreună” este o ilustrare a modului în care funcționează imunitatea de grup, care se obține prin vaccinarea a cât mai multor persoane eligibile, aceasta fiind adesea singura protecție de care pot beneficia cei care, din motive medicale, nu pot fi vaccinați.

„Așa cum a recomandat zilele acestea Comisia Europeană, organizațiile relevante – asociațiile personalului medical, asociațiile studenților, ca și alte ONG-uri a căror activitate are impact în domeniul sănătății publice – trebuie să lanseze cât mai repede Coaliția europeană pentru vaccinare, o entitate menită să furnizeze informații precise opiniei publice, să combată miturile și să realizeze schimburi de bune practici privind vaccinarea și comunicarea pe acest subiect. Asociațiile noastre sprijină lansarea acestei coaliții, precum și punerea în practică a tuturor celor 20 de propuneri ale Comisiei Europene. Dacă România va adera la ele ca principii și acțiune, vom avea o creștere corespunzătoare a acoperirii vaccinale și o mai bună protecție a copiilor noștri”, a declarat Ana Măiță, președintele Asociației „Mame pentru mame”.

Recomandările Comisiei Europene includ 20 de acțiuni care urmează să fie întreprinse de Comisie și de statele membre, printre care și România. Amintim dintre acestea: introducerea unor verificări de rutină a situației vaccinărilor; realizarea unui card de vaccinare comun care să poată fi utilizat electronic transfrontalier; crearea până în 2019 a unui site de internet cu informații despre vaccinare, pentru a publica dovezi obiective, transparente și actualizate cu privire la beneficiile și la siguranța vaccinurilor; reducerea riscului de apariție a unor deficite de vaccinuri prin crearea unui registru virtual sub forma unei baze de date la nivelul UE care să conțină informații despre stocurile de vaccinuri și despre necesarul de vaccinuri; convocarea unei Coaliții pentru vaccinare la nivel european.

În prezent, în România se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale, sub limita de 95% recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății, la vaccinurile incluse în cadrul Programului Național de Vaccinare. Astfel, conform datelor Ministerului Sănătății, la nivelul anului 2016, acoperirea vaccinală la nivel național și pe tipuri de vaccinuri la copiii în vârstă de 18 luni a înregistrat valori de 95,4% pentru vaccinul BCG (tuberculoză), 87,8% pentru vaccinul împotriva hepatitei B, 68,1% pentru DTP, HiB și VPI (hexavalent), și respectiv 76,8% pentru ROR (rujeolă, oreion, rubeolă).

În acest moment, România se află în plină epidemie de rujeolă. Numărul total de cazuri confirmate raportate până vineri, 27 aprilie 2018, a ajuns la 12.648, din care 50 de decese.

Cel de-al 50-lea deces datorat rujeolei a fost raportat la un copil în vârstă de patru ani din judeţul Iaşi. În ultima săptămână au fost raportate încă 280 de cazuri nou confirmate în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Recent Posts

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

8 minute ago

Horoscop 4-11 noiembrie 2024, cu Cristina Demetrescu: zodia care va reuși să mute munții din loc! Succes pe toate planurile

În săptămâna 4-11 noiembrie 2024, Cristina Demetrescu a explicat că intrarea lui Marte în zodia…

28 de minute ago

Arges: O pacientă de 69 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în premieră

La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…

47 de minute ago

Anunț oficial, extrem de important, de la Ministrul Muncii: cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…

o oră ago

Cum va fi IARNA 2024-2025 în Europa? Prognoza METEO – impactul fenomenului La Niña

Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…

o oră ago

România are nevoie de un program național de dezvoltare a industriei farmaceutice

Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…

2 ore ago

Citeste si: