Metoda „pacienţi sub acoperire” propusă de Ministrul Sănătăţii a declanşat un scandal de proporţii în sistemul sanitar. Medicii declară că nu condiţionează actul medical de primirea plicului şi că cei care ar face acest lucru sunt foarte puţini.
„Un procent nesemnificativ”, susţin aceştia. În acest sens, personalul medical a făcut o petiţie şi acuză că metoda „pacienţilor sub acoperire” este ilegală. În acelaşi timp, ministrul Sănătăţii precizat că această iniţiativă face parte din strategia anticorupţie şi că nu va renunţa la ea, potrivit hotnews.ro.
Printre medicii care au reacţionat imediat după ce a izbucnit scandalul „pacienţilor sub acoperire” este Livia Davidescu din Craiova, medicul care a făcut lista celor 43 de doctori decedaţi în gardă. „Ştiti că pe grupurile profesionale medicii se gândesc cum pot să demonstreze ca NU sunt şpăgari? Că vor să înregistreze cu reportofoane consultaţiile? Că se gândesc la introducerea de camere de vederi în cabinete, doar ca să poată dovedi ca nu iau mită? Mi se pare incredibil faptul că nu se găsesc metode eficiente de depistare a şpăgarilor şi se aruncă oprobriul asupra întregii bresle!”, a declarat medicul craiovean.
Dr. Livia Davidescu a precizat că medicii au formulat şi o petiţie şi au cerut imediat Colegiului Medicilor să reacţioneze. „Aşteptările de apărare a noastră, ca breaslă, se duc către CMR, indiferent de politica guvernului. Doamna ministru Pintea ar trebui să spună de ce, din aprilie 2019, nu mai monitorizează răspunsurile pacienţilor legate de corupţia din sistemul sanitar.
Este ilegal ce faceţi, doamna Pintea! Spuneţi câţi doctori aţi prins că au luat mită în astea trei săptămâni”, a spus dr. Davidescu. Şi sindicatele din sănătate susţin că intenţia ministrului Sănătăţii de a trimite în spitale „pacienţi sub acoperire” pentru identificarea medicilor care condiţionează actul medical de mită este „ilegală”.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că intenţionează să trimită în spitale „pacienţi sub acoperire” pentru a identifica angajaţii care condiţionează actul medical de mită. Potrivit ministrului, acesta este unul dintre paşii unei strategii anticorupţie mai ample, gândite de Ministerul Sănătăţii, care ar trebui implementată până în 2020.
Mercur retrograd intră în zodia Săgetător şi provoacă o serie de schimbări vizibile în viețile…
Autorităţile sanitare americane sunt în alertă şi au anunţat că un copil a fost testat…
Sunt momente în viață în care corpurile noastre se schimbă rapid și nu vorbim doar…
Pensionarii care doresc să lucreze după pensionare trebuie să fie atenți la regulile stabilite de…
Farmacia online Eumed.ro oferă românilor posibilitatea de a avea acces la produse farmaceutice care nu…
Aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani, a declarat, luni, la…