Oamenii vaccinați împotriva COVID-19 sunt la fel de probabil să răspândească varianta Delta a virusului la contactele din gospodărie ca și cei care nu au fost vaccinați, potrivit unei noi cercetări publicate în revista The Lancet.
Într-un studiu realizat pe parcusul unui an pe 621 de persoane din Marea Britanie cu COVID-19 formă uşoară, oamenii de ştiinţă au descoperit că încărcătura lor virală maximă a fost similară, indiferent de starea de vaccinare, potrivit unui articol publicat joi în jurnalul medical The Lancet Infectious Diseases. Analiza a mai constatat că 25% dintre persoanele de contact din gospodărie vaccinate au contractat boala dintr-un caz index, în timp ce 38% dintre cei care nu au avut vaccinuri s-au infectat.
Rezultatele explică într-un fel de ce varianta Delta este atât de infecțioasă chiar și în țările în care campania de vaccinare a avut succes și de ce cei nevaccinați nu pot presupune că sunt protejați pentru că alții au avut vaccinuri.
Cei care au fost inoculați au eliminat virusul mai repede și au avut cazuri mai ușoare de boală, în timp ce membrii gospodăriei nevaccinați au fost mai susceptibili de a suferi de boli severe și de spitalizare.
‘‘Prin prelevarea repetată şi frecventă de probe de la contacţii unor cazuri COVID-19, am descoperit că persoanele vaccinate pot contracta şi transmite infecţia în propriul cămin, inclusiv celor vaccinaţi’‘, spune Anika Singanayagam, coautor al studiului.
Contacţii vaccinaţi şi testaţi pozitiv pentru COVID-19 au primit vaccinul în medie cu mai mult timp în urmă comparativ cu cei testaţi negativ. Aceasta este conform autorilor studiului o dovadă ce confirmă scăderea în timp a imunităţii date de vaccinare şi nevoia administrării dozelor de supra-rapel.
Referindu-se la situaţia specifică a Marii Britanii, epidemiologul Neil Ferguson consideră pe baza acestui studiu că transmisibilitatea ridicată a variantei Delta face puţin probabil ca această ţară să obţină imunitatea de grup pentru o perioadă mai lungă de timp.
”Dacă actuala transmitere atinge vârful şi apoi începe să scadă, prin definiţie am atins oarecum imunitatea de grup, dar aceasta nu va fi permanentă”, explică Ferguson. ”Imunitatea scade în decursul timpului, ea este imperfectă, aşadar transmiterea va continua, şi de aceea programul (administrării unor doze) booster este atât de important”, subliniază epidemiologul britanic.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…