Din cuprinsul articolului
Persoanele în vârstă care au fost infectate cu Covid prezintă un risc substanțial mai mare, cu 50% până la 80% mai mare decât un grup de control, de a dezvolta boala Alzheimer în decurs de un an, avertizează un nou studiu.
Persoanele în vârstă cu Covid prezintă un risc nai MARE de boală Alzheimer
Studiul, publicat în Journal of Alzheimer’s Disease, a indicat că persoanele de peste 65 de ani care au contractat Covid au fost mai predispuse să dezvolte boala Alzheimer în anul de după diagnosticul lor cu Covid. Și cel mai mare risc a fost observat la femeile de cel puțin 85 de ani.
Descoperirile au arătat că riscul de a dezvolta boala Alzheimer la persoanele în vârstă aproape s-a dublat (de la 0,35% la 0,68%) într-o perioadă de un an după infectarea cu Covid-19.
„Factorii care joacă în dezvoltarea bolii Alzheimer au fost puțin înțeleși, dar două elemente considerate importante sunt infecțiile anterioare, în special infecțiile virale, și inflamația”, a spus cercetătorul Pamela Davis de la Case Western Reserve University.
„Deoarece infecția cu SARS-CoV2 a fost asociată cu anomalii ale sistemului nervos central, inclusiv cu inflamație, am vrut să testăm dacă, chiar și pe termen scurt, Covid ar putea duce la diagnostice crescute”, a adăugat ea.
Pentru studiu, echipa a analizat dosarele de sănătate electronice anonime ale a 6,2 milioane de adulți de 65 de ani și peste din SUA, care au primit tratament medical între februarie 2020 și mai 2021 și nu au avut un diagnostic prealabil de boala Alzheimer.
Apoi au împărțit această populație în două grupuri: unul compus din persoane care au contractat Covid în acea perioadă și altul cu persoane fără cazuri documentate de Covid.
Peste 400.000 de persoane au fost înscrise în grupul de studiu Covid-19, în timp ce 5,8 milioane au fost în grupul neinfectat.