Sari la conținut

Perla Banatului unde cele 20 de izvoare cu apă termominerală fac minuni asupra sănătății

Sursă foto: Statiuni balneare
Bai termale din Baile Herculane La Cădițe

Ca oraş cu funcţie dominantă de staţiune balneoclimaterică şi turistică permanentă, Băile Herculane şi zona sa adiacentă au un profil turistic generat de cele două caracteristici majore: un patrimoniu balneo-climateric şi cultural cu istoric bimilenar; un patrimoniu natural excepţional.

Ca produs turistic staţiunea face parte din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. Băile Herculane oferă o mare varietate de posibilităţi de tratament balnear: aero-helioterapie, băi termale în bazin descoperit, băi termale sulfuroase şi sărate, în vane şi în bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalaţii de hidrotermoterapie şi saună, electroterapie, chinetoterapie, hidrochinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren.

Zona Herculane se mândrește cu resurse de ape termale. Cu râuri de ape fierbinți, cu așezarea pe una din cele mai pitorești văi ale Carpaților.

Întreaga zonă este împânzită de: ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, usor sulfuroase cu o mineralizare intre 0,5-2,6 g/l si temperatura între 38,5-53,5°C; ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, calcice cu o mineralizare între 0,6-3,5 g/l și temperatura între 46-56°C și ape minerale termale clorurosodice, bromurate, iodate și sulfuroase, temperatură ce poate atinge 62°C și mineralizare între 3,87-7,93 g/l.

20 de izvoare naturale de apă termominerală sunt înșirate de-a lungul Cernei

Cele peste 20 de izvoare naturale de apă termominerală sunt înșirate de-a lungul Cernei, pe o lungime de aproape 4 km. O caracteristică a apelor minerale din zonă? Acestea conțin hidrogen sulfurat în mare concentrație (până la 60 mg/l).

De asemenea, în ultimele două decenii, zona s-a bucurat de unele îmbunătățiri, iar în acest sens au fost executate mai multe foraje hidrogeologice, astfel obținându-se importante debite de apă termală (peste 4000 m3 în 24 de ore).

Dintre toate, principalele izvoare din Băile Herculane sunt: Izv. artezian Maria (azi Neptun) – 54°C; Elisabeta (azi Diana) – 55°C; Hebe – 41°C; Ileana (azi Apollo 1) – 46°C; Iosif – 54°C; Neptun 3 – 54°C; Hercules – 67°C; Hygeea – 48°C.

Caracteristicile izvoarelor naturale de apă termominerală din Herculane

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Rezerva actuală de apă termominerală de care dispune stațiunea este de peste 4.000 mc în 24 h, care oferă prin proprietățile sale fizico-chimice, posibilități variate de cură balneară. În funcție de compoziția lor chimică, apele izvoarelor termominerale din perimetrul Băilor Herculane se grupează astfel:

Izvoare clorosodice, bicarbonatate, slab sulfuroase, cum sunt cele Șapte Izvoare Calde de pe malul drept și cel stâng al Cernei și Izvorul Scorillo – caracterizate printr-o mineralizare totală de 500-2600 mg/l, în care elementele predominante sunt clorura de sodiu, sulfații și bicarbonații de calciu. În plus, aceste izvoare au și un important grad de radioactivitate, ajungând până la 22mµc/1. De altfel, printre cele mai radioactive din țară, dar cu un slab conținut în H2S, de 4-5 mg/l.

Izvoarele clorosodice, bicarbonate, calcice – În această grupă pot fi încadrate izvoarele Hercule I și Hygeea, care se caracterizează prin absența H2S, cu conținut mai mare în cloruri, bicarbonați de calciu și magneziu și prin prezența în proporție de până la 80mg/l a sulfaților de calciu și magneziu.

Izvoarele clorosodice, bromoiodurate, slab sulfuroase – În acest tip sunt încadrate izvoarele Apollo I, Apollo II și Hebe, caracterizate în principal prin prezența de H2S în proporție de 15-44 mg/l și printr-un conținut crescut în cloruri de sodiu și potasiu, care ajung până la 150mg/l. La aceste izvoare se face simțită prezența sulfanților de calciu și magneziu, care ajung până la 110mg/l și apariția bromului și iodului în cantitate de 1-3mg/l. Mineralizarea totală atinge valori de 2800mg/l.

Izvoare clorosodice, bromoioduate, sulfuroase – În aceasta grupă sunt înglobate izvoarele Diana I-V, Neptun I-IV, Venera, Traian, Decebal și forajele 4578 nși 4579. Caracteristica principală a acestor ape este prezența H2S în proporții crescute, de la 30mg/l la izvorul Diana la 60mg/l la izvorul Traian. Interesant la acest ultim izvor este faptul că la suprafață apar erupții de gaz metan, iar conținutul în hidrogen sulfurat variază în limite foarte largi ( de la 30-60mg/l ). Conținutul în cloruri de sodiu și potasiu este și el foarte mare, variind între 3500-4780mg/l. Este important să știi că: din buletinele de analiză rezultă că izvoarele din Băile Herculane mai conțin în cantități foarte mici cobalt, cupru, zinc, nichel, titan, vanadiu și molibden.

Băile Herculane
Sursă foto: Expedia

Ce izvoare de apă termominerală sunt recomandate pentru cura internă?

DIANA III (lângă Rotonda): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, sodică, calcică, hipertermală, hipotonă. Acest izvor are ca indicații:

  • afecțiuni ce necesită cure de colereză (diskinezii biliare, colecistite cronice, sechele postoperatorii ale căilor biliare);
  • afecțiuni ce necesită cure de diureză (infecții urinare, sechele postoperatorii ale căilor urinare).

Totodată, apa magică de la Herculane poate fi utilizată și în cura externă în urmatoarele afecțiuni:

  • reumatism cronic degenerativ;
  • reumatism abarticular;
  • sechele musculo-articulare post-traumatice.

NEPTUN III (de ochi): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă, cu indicații în unele afecțiuni oftalmologice (conjunctivite cronice, blefarite cronice) și cele menționate la DIANA III.

Pentru cura externă sunt recomandate izvoarele:

FORAJ 511 H: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

FORAJ TRAIAN (la Podul Roșu): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă. FORAJ NEPTUN I+IV (lângă Izvor stomac): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

Toate acestea au ca indicații: reumatism cronic degenerativ; reumatism abarticular; sechele musculo-articulare post-traumatice; afecțiuni neurologice periferice.

SURSA APOLLO II (în spatele Restaurantului Grota Haiducilor): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

De asemenea, în stațiunea Băile Herculane există ape termominerale folosite pentru agrement:

FORAJUL CRUCEA GHIZELEI (Ștrand 7 Izvoare): apă oligominerală, mezotermală. SURSA HERCULES I (Hotel Roman): apă minerală naturală clorurată, calcică, sodică.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel