Sari la conținut

Perimenopauză: cea mai mare schimbare hormonală pentru femeile de peste 50 de ani 

femeie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Femeia la 40 de ani

Perimenopauză. Când ajungi la 50 de ani, s-ar putea să începi să observi că nu te mai recunoști, nu mai știi cine e femeia pe care o privești dimineața, în oglinda de la baie.

Ești țâfnoasă, țipi din orice, ai probleme cu somnul, pielea parcă a început să se lase peste noapte, iar libidoul tău nu mai este nici pe departe ceea ce a fost.

Acestea pot fi semne ale modificărilor hormonale. Menopauza, dar și perioada de timp care a precedat aceasta, cunoscută sub denumirea de perimenopauză, este cea mai mare schimbare hormonală care se întâmplă femeilor peste 50 de ani.

Perimenopauză: cea mai mare schimbare hormonală pentru femeile de peste 50 de ani 

Menopauza se referă la momentul în care ai trecut 12 luni consecutive fără menstruație, conform Clinicii Cleveland.

Fiind considerată o parte naturală a îmbătrânirii, menopauza începe de obicei la vârsta de 51 de ani, în medie. Cu toate acestea, schimbările hormonale pot începe mai devreme, la 30 sau 40 de ani.

„Timpul care duce la menopauză, adică încetarea menstruației, este cea mai dificilă schimbare hormonală din corpul și mintea noastră”, spune Anna Cabeca, doctor de obstetrică/ginecologie, menopauză și sănătate sexuală și autorul cărții The Hormone Fix.

Cu toate acestea, modul în care aceste modificări hormonale vă afectează poate varia. Unele persoane se confruntă cu:

  • bufeuri,
  • probleme cu somnul,
  • uscăciune vaginală,
  • transpirații nocturne,
  • fluctuații ale dispoziției,
  • cicluri neregulate,
  • lipsă de interes pentru sex.

Simptomele pot fi mai mult sau mai puțin severe, în funcție de persoană, spune dr. Cabeca, care subliniază că „menopauza este naturală și obligatorie; suferința este opțională”.

Care este diferența dintre perimenopauză și menopauză

Perimenopauza este faza de tranziție înainte de menopauză. Ovarele tale încep să producă mai puțini hormoni estrogen și progesteron, conform Clinicii Cleveland.

Acest lucru face ca ciclul menstrual să devină neregulat sau haotic și semnalează că corpul tău se pregătește să nu mai elibereze ovule și să se îndrepte spre sfârșitul ciclului de reproducere.

Perimenopauza începe la momente diferite pentru diferite persoane.

„Pentru unele femei perimenopauza începe la 30 de ani, în timp ce pentru majoritatea femeilor, începe la 40 de ani”, spune Monte Swarup, fondatorul Vaginal Health Hub.

Potrivit parade.com, toate femeile suferă de perimenopauză, care poate dura câțiva ani, dar nu toate femeile au simptome, adaugă el. Semnele perimenopauzei pot include:

  • Cicluri neregulate
  • Cicluri mai grele sau mai ușoare
  • Menstruații mai scurte sau mai lungi
  • Bufeuri
  • Uscăciunea vaginală
  • Urinarea mai deasă
  • Probleme de somn
  • Schimbări de dispoziție, cum ar fi iritabilitatea sau depresia
  • Durerea în timpul sexului

Este posibil să aveți în continuare aceste simptome pe măsură ce treceți la menopauză și chiar ani de zile după aceea. Rețineți că puteți rămâne însărcinată în timpul perimenopauzei, deoarece nu știți întotdeauna când veți ovula.

Odată ce au trecut 12 luni consecutiv fără menstruație, ai ajuns oficial la menopauză. Ovarele tale au încetat să mai elibereze ovule și să producă hormoni. Vârsta medie a menopauzei este de 51 de ani, dar femeile o pot experimenta între 40 și 58 de ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel