Pericolul din farfurie – Ce se întâmplă cu organismul când trecem pe o dietă bogată în proteine

Dietele bogate în proteine şi-au câştigat foarte mulţi adepţi datorită efectelor aproape imediate – oamenii slăbesc deoarece nu mai consumă carbohidraţi şi elimină astfel,retenţia de apă.

O dietă bogat calorică are următoarele ingrediente – Carne, în special carnea de pui, porc, şuncă în combinaţie cu lactatele, ouă care aduc un aport de energie omului. Se construieşte masa musculară, deoarece organismul “flămânzeşte” din cauză că nu mai accesează toate grupele de nutrienţi şi consumă din  rezervele de grăsime.

Un studiu prezentat la European Congress of Obseity în Praga a arătat periculul din farfurie, carnea pe care o consumă oamenii în speranţa de a slăbi foarte repede. Astfel, cercetătorii au chestionat 7000 de oameni, iar unii dintre ei aveau diabet de tip 2 sau probleme cu inima şi un stil de viaţă nesănătos (fumat, tensiunea arterială mare, colesterol mărit, obezitate sau cazuri în familie care sufereau de boli de inimă)

Toţi aceşti oameni s-au orientat spre diete bogate în proteine, iar riscul pentru oricare din aceste afecţiuni a crescut cu 66%.

Cercetătorii nu au fost siguri dacă există vreo legătură între dietele bogate în proteine şi creşterea în greutate, însă cercetările anterioare au arătat faptul că proteinele de origine animală sunt legate de boli de rinichi şi schimbă modalitatea prin care organismul procesează grăsimea, insulina şi rata metabolică.

„Aceste rezultate nu susţin ideea că dietele bogate în proteine sunt o strategie bună pentru pierderea în greutate” , spune autoarea studiului Monica Bullo.

Cercetătorii sfătuiesc să se regleze consumul de proteine şi să se încerce o dietă care are la bază toţi nutrienţii şi în special fructe şi legume. Dieta Dukan era foarte restrictivă din acest sens. Dietele de acest tip, bogat proteice sunt strâns legate de boli de rinichi, de inimă şi de diabet.

Astfel, felul în care gătim carnea, cât de calitativă este şi cantitatea sunt cruciale pentru ca slăbirea să fie sănătoasă.

A.

 

 

Recent Posts

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

9 minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

29 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

59 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Citeste si: