Din cuprinsul articolului
Dr. Anca Hâncu a vorbit la Antena 3 despre unul dintre alimentele preferate ale românilor în această perioadă. Iată tot ce trebuie să știți despre zacuscă!
”Zacusca este foarte bună și sănătoasă. Prin coacere, fierbere, se obține un produs valoros din toate punctele de vedere. Legumele folosite la zacuscă: vinete, dovlecel, roșii, ardei, au multe fibre, puține calorii, sunt pline de apă și prin acest proces de coacere se obține un produs sănătos potrivit și pentru cei care suferă de sindromul colonului iritabil.
Diferența o va face cantitatea de ulei folosită. O zacuscă poarte avea pentru 100 gr de la 80-150 calorii. Dacă mâncâm cu multă pâine, vor fi multe calorii. Important e să ne bucurăm cu moderație de acest aliment”, a spus dr. Anca Hâncu la Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea, de la Antena 3.
Mare atenție la preparare! Dacă nu este gătită corect, zacusca se poate transforma într-o bombă pentru sănătate.
Pericolul din borcanele de zacuscă
”Este și un act de foarte mare responsabilitate, pentru că, dacă nu faci corect zacusca, dacă nu speli foarte bine legumele, dacă nu urmezi toate procedurile, (alimentele trebuie fierte bine), se poate ajunge la toxină botulinică care este letală.Toxina botulinică se folosește în estetică, inducând paralizia mușchilor.
Dacă nu este bine gătită, ne poate îmbolnăvi. Dacă mâncăm alimente la borcan care nu sunt ok, pot apărea imediat crampe, dureri abdominale, diaree, vărsături. Imediat să apelăm la un medic”, a mai spus dr. Anca Hâncu.
”Alimentele care apar toamna au puține calorii, dar gătite cu puține calorii. Doamnelor și domnilor, gătiți în casă! Ciorbele sunt bune, dovleacul are puține calorii, 27 de calorii la suta de grame.
Îl putem folosi și la desert ca plăcintă sau cu miere și scorțișoară. Gutuile au 57 de calorii pe suta de grame, sunt pline de fibre, curăță tot tractul digestiv, este un aliment medicament” a mai adăugat medicul.