Din cuprinsul articolului
În condițiile în care aerul este din ce în ce mai încărcat cu alergeni, foarte mulți dintre noi au probleme de respirație, de somn și o calitate a vieții scăzută din pricina nasului înfundat.
Deseori, problema apare când nu știm dacă aceste simptome sunt provocate de o alergie sezonieră, precum rinita alergică, sau de deviația de sept. Medicul ORL Ioan Bulescu explică la Antena 3 CNN cum se face diferența.
„Alergiile se manifestă acut, în anumite perioade ale anului, însoțite de simptome precum strănutul în salve și mâncărimi la nivelul nasului, gâtului sau ochilor, pe când deviația de sept se manifestă tot timpul anului, deoarece este o modificare structurală.”
Pe de altă parte, deși ploaia poate părea un aliat în lupta cu alergenii, realitatea nu este atât de simplă. „Ploaia poate ajuta, dar vântul care însoțește de obicei ploaia poate pune din nou în mișcare particulele de alergeni”, a spus medicul. În plus, chiar și cei care nu se confruntă cu alergii sezoniere trebuie să fie atenți la simptomele pe termen lung ale unui nas înfundat. „Calitatea somnului este puternic afectată de congestia nazală, care poate duce la sforăit și alte probleme de somn, precum apneea.”
Mulți oameni apelează la picăturile nazale pentru a ușura simptomele, însă utilizarea prelungită poate produce dependență.
„Picăturile de nas, folosite în exces, pot duce la rinită medicamentoasă, o afecțiune greu de tratat”, avertizează medicul. Din fericire, există intervenții chirurgicale care pot ajuta, însă „chiar și după aceste intervenții, cei care au folosit picături de nas ani trebuie să renunțe brusc la ele pentru ca tratamentul să fie eficient.”
O soluție simplă și la îndemână pentru a ne curăța nasul în anotimpul plin de alergeni este utilizarea apei de mare sau a soluției saline:
„Curățarea cu soluții saline poate reduce cantitatea de alergeni care se așează pe mucoasa nazală, îmbunătățind astfel respirația.”
Deși uneori nu provoacă simptome majore, deviația de sept poate conduce la apariția unor complicații grave.
„O deviație de sept poate duce la rinosinuzite repetate sau la alte probleme de ventilație, motiv pentru care intervenția chirurgicală este uneori necesară”, a subliniat medicul ORL.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…