Apariția primilor fulgi de nea și a poleiului ne determină să ne confruntăm nu doar cu disconfortul temperaturilor scăzute, ci și cu un risc crescut de accidentări. Astfel, mersul și plimbatul, activități aparent simple în restul anului, devin acum o adevărată provocare.
Se recomandă astfel o atenție sporită în această perioadă pentru a evita alunecarea, căderea și chiar rănirea. De asemenea, fiecare dintre noi ar trebui să știe care sunt principalele riscuri la care este expus iarna, cum să le prevină și cum se poate recupera dacă totuși a căzut pradă unor astfel de incidente.
Mușchii corpului îndeplinesc două funcții foarte importante: prima este aceea de a produce mișcare, iar a doua aceea de a menține temperatura corpului constantă prin ativitatea lor.
“Atunci când organismul nostru trece de la o temperatură ridicată, la o temperatură scăzută și persistă într-un mediu sub zero grade, organismul se va apăra, producând două reacții: contracturi musculare repetate, determinând apariția tremuratului sau o contracție musculară permanentă, determinând apariția stării de hipertonie, respectiv de permanentă încordare, ce se traduce prin dureri de o intensitate foarte mare la nivelul mușchilor”, explică Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mișcare.
Totodată, acesta ne sfătuiește să evităm astfel de situații, iar dacă totuși ne vom confrunta cu ele, să știm că există metode de recuperare medicală eficiente pentru aceste cazuri, care au ca scop scăderea tonusului acelui mușchi prin stretching activ global, terapie manuală, masaj, termoterapie, electroterapie, laserterapie, ultrasunet, dar și kinesiotaping, care va continua acasă munca depusă de fizioterapeut.
Căzăturile pe gheață pot produce traume la nivelul țesutului prin fracturarea anumitor zone ale corpului, cel mai frecvent ale umărului sau ale șoldului. În astfel de cazuri, este recomandat să mergeți la serviciul de urgență pentru a vă asigura că totul este în ordine. Pot să apară anumite leziuni care să nu provoace simptome foarte puternice pe moment, dar care, în timp, să cauzeze unele probleme mult mai mari. O leziune latentă este cea a coccisului, ce apare în urma căzăturilor pe gheață în fund, ce poate determina, după o perioadă mai lungă de timp, dureri în zona lombosacrată.
“De cele mai multe ori, o căzătură pe gheață este urmată și de lezarea unui membru, fiind nevoie de imobilizarea acestuia și, ulterior, de recuperare medicală”, avertizează fizioterapeut Bogdan Goga.
“Din punct de vedere biomecanic, datul zăpezii produce la nivelul coloanei vertebrale lombare exact mișcarea ce determină, în timp, apariția unei hernii de disc. Este vorba despre flexia cu rotație și extensia cu rotație, care generează torsiune la nivelul discului intervertebral”, explică specialistul.
Mai mult decât atât, datul zăpezii este o activitate care presupune, de regulă, mișcări bruște, iar în momentul în care mușchii nu sunt pregătiți din punct de vedere termic pentru efectuarea unei anumite mișcări, iar aceasta se produce totuși, există riscul de apariție a spasmului muscular. Fizioterapeutul Bogdan Goga ne sfătuiește să evităm astfel de mișcări și să efectuăm, înainte de a ieși din casă, o încălzire prin câteva mișcări ușoare, care să antreneze mușchii brațelor, dar și pe cei ai spatelui. De asemenea, o combinație personalizată de terapii, va asigura recuperarea oricărui pacient.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…