Categories: Mediu curat

PERICOL pe litoral, înainte de începerea sezonului estival!

Din cuprinsul articolului

Chiar înaintea începerii sezonului estival, specialiștii sunt în alertă şi prelevează probe de apă din Marea Neagră, care este poluată ăn anumite zone. 

La doar 400 de kilometri distanţă de Constanţa, conținutul de substanțe nocive din apa mării a depășit norma, de 60 de ori. Alarma a fost dată de vice-guvernatorul interimar al Sevastopolului, Evgeniy Gorlov la o ședință a guvernului orașului, potrivit Antena 3 CNN.

Potrivit acestuia, nivelul de substanțe nocive din apa de mare în zona Uhsakova Balka este de 60 de ori mai mare decât ar fi în mod normal.

sursa foto: arhivă Doctorul Zilei

Sezonul estival se deschide pe 16 iunie

Până la deschiderea sezonului estival, experții care prelevează probe din Marea Neagră așteaptă stabilizarea temperaturilor ca apoi să ia din nou probe de pe fundul mării pentru a identifica ce substanțe sunt cele la care este depășită concentrația și care ar fi la nivelul sigur pentru cei care intră în apa mări.

Din cauza creșterii acestor indicatori, care deja se observă, autoritățile vor să analizeze și deversările de deșeuri menajere lichide.

Recent Posts

ZODIA care își va schimba radical viața. Astrolog: Norocul este de partea lor

ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…

4 minute ago

10 ani de la apariţia produselor fără fum, alternative mai puțin nocive decât fumatul

Din cuprinsul articolului • „Avem ambiţia ca numărul fumătorilor să scadă substanțial până în 2030”…

24 de minute ago

Zodii care vor fi ca un butoi cu pulbere până la sfârșitul anului. Fiți pregătiți!

Sfârșitul de an aduce adesea cu sine emoții intense din cauza schimbărilor, a evenimentelor neașteptate…

44 de minute ago

Acest fruct scade acidul uric. Are proprietăți antiinflamatorii

Fructele se numără printre alimentele cu efecte ultrabenefice asupra organismului, care nu trebuie să lipsească…

o oră ago

Vine gerul puternic în România. ANM a schimbat din nou prognoza! Va ninge peste tot

Previziunile ANM se schimbă constant. Conform celor mai noi date, vremea va suferi schimbări radicale…

o oră ago

Care sunt șansele să rămâi însărcinată în apropierea menopauzei

Multe femei asociază menopauza cu incapacitatea de a mai face copii, și este întrucâtva adevărat,…

2 ore ago

Citeste si: