Din cuprinsul articolului
PERICOL: Fructe și legume cu un conținut mare de pesticide comercializate în magazinele din România. Iată care sunt cele mai periculoase și ce boli putem face:
Medicii spun să consumăm cât mai multe legume și fructe proaspete pentru că sunt sănătoase… Cu toate acestea, la raft, găsim fructe și legume tratate cu pesticide peste limita admisă, ceea ce este desosebit de dăunător pentru sănătate.
În primele 6 luni ale acestui an, conform datelor furnizate Asociației Pro Consumatori de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au fost retrase de la comercializare din marile lanțuri de magazine sute de tone de fructe și legume cu pesticide interzise în Uniunea Europeană.
În principiu, trebuie să fim atenți la țara de proveniență a legumelor și fructelor pe care le cumpărăm. Cu cât zona este mai îndepărtată, cu atât mai mult riscăm să consumăm produse care au fost tratate excesiv cu pesticide.
În România, (nici) siguranța alimentară nu e prioritară
Președintele Asociației Pro-Consumatori spune că, în special, legumele și fructele din Turcia sunt tratate excesiv pentru a rezista mai mult la raft. Motivul este simplu.
Turcia este cel mai mare exportator de fructe și legume din UE și produsele care ajung în România nu sunt verificate temeinic. Eticheta nu este un indiciu pentru că nu se menționează cantitatea de pesticide aplicate pe respectivul produs.
„Din păcate, eticheta nu ne poate oferi informații referitoare la pesticidele aplicate după tratarea fructelor și legumelor. Această aplicare se face după recoltare și nu se găsesc informații cu privire la cantitățile aplicate.
În privința unor aspecte care țin de organoleptic, de depistarea pesticidelor, la unele legume, fructe se poate depista, dar nu toate pesticidele emană un miros specific.Trebuie să evităm legumele și fructele care sunt aduse de la mii de kilometri distanță.
Pentru toate acestea se aplică pesticide pentru a rezista o perioadă mai mare de timp la raft. Trebuie să urmărim lanțul scurt de aprovizionare”, spune Costel Stanciu, citat de Impact.ro.
Din păcate, în România siguranța alimentară nu este o prioritate, iar instituțiile statului nu au, de cele mai multe ori, resursele necesare pentru a contracara fenomenul importurilor care, prin toxicitatea conținutului, pot pune sănătatea oamenilor în pericol.
Ce putem face
Informarea bazată pe studii este singura cale pentru a evita să consumăm produse tratate excesiv. În principiu, trebuie să evităm zonele îndepărtate atunci când alegem să consumăm produse ușor perisabile.
Dacă țara de proveniență este Africa de Sud este evident că distanța este de peste 10.000 de km și ca acele fructe și legume să reziste este necesară aplicarea unor pesticide și a unor ceruri care izolează perfect.
Turcia este cel mai mare exportator de fructe și legume pentru UE. Țările care au o preocupare pentru siguranța alimentară fac analize și îi obligă să nu depășească conținutul de pesticide, limita maximă admisă. În România nu prea se fac analize”, a mai explicat Stanciu.
Din nefericire, Turcia rămâne sursa principală de legume și fructe a României, conform datelor Asociației Pro Consumatori, notează Impact.ro.
Nivelul de clorpirifos metil din tomate a fost de 4,7 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg/kg, la portocale nivelul de clorpirifos a fost de 7,4 ori mai mare, la grapefruit nivelul de clorpirifos a fost de 10,6 ori mai mare, la ardei iute nivelul de clorpirifos metil a fost de 29,7 ori mai mare etc.
Insecticidul clorpirifos a fost interzis din ianuarie 2020 în Uniunea Europeană, dar ce facem cu produsele care vin din afara Uniunii Europene?