Sari la conținut

10 beneficii ale consumului de pepene roșu

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Pepenele roșu este un aliment de care nu poți să nu te îndrăgostești. Are un gust atât de bun, ne ajută să fim slabe, iar beneficiile pe care le aduce sănătății sunt uimitoare. În plus, are o serie de beneficii și asupra tenului și a corpului în general.

Iată de ce este bine să mâncăm pepene roșu:

  • Crește rezistența organismului. Vitamina C din pepene îmbunătățește sistemul imunitar, menținând integritatea celulelor. Enzimele implicate în formarea colagenului nu pot funcționa fără vitamina C. În plus, având mult potasiu, acesta reglează activitatea nervilor și a mușchilor și determină gradul și frecvența cu care se contractă mușchii.
  • Conține citrulina – un aminoacid care se găsește în coajă și care are rolul de ajuta la relaxarea și dilatarea vaselor de sânge. Cu alte cuvinte, reduce stresul oxidativ, responsabil de majoritatea proceselor inflamatorii apărute în corp.
  • Este extrem de sărac în grăsimi. Dar are un nivel crescut de antioxidanți fiind astfel aliatul perfect în lupta cu radicalii liberi.
  • Are un conținut mare de potasiu și ajută la prevenirea formării pietrelor la rinichi și dizolvarea acestora prin reducerea concentrației de acid uric din sânge. De asemenea, are un conținut mare de apă ceea ce îl face diuretic excelent. Mai mult, deoarece are numai 30 de calorii pe suta de grame, pepenele nu are cum să îngrașe.
  • Sunt studii care arată că cei care consumă pepene foarte des își vor diminua crizele de astm.
  • Colina este altă substanță importantă care se află în pepenele roșu și care este implicată în procesul mișcărilor musculare, în procesele cognitive. Dar poate să combată și insomnia. Mai mult, se pare că această substanță poate chiar îndepărta inflamațiile cronice.
  • Pepenele roșu este ideal pentru ten deoarece are vitamina A, un nutrient necesar pentru producția de sebum care ajută la hidratarea părului.
  • Pepenele ajută în tratamentul anumitor infecții ale organismului, inclusiv în inflamațiile articulațiilor. De aceea, consumul de pepene contribuie la ameliorarea durerilor provocate de osteoartită.
  • O serie de studii arată că pepenele fiind bogat în antioxidanți și vitamine are un rol esențial în prevenirea anumitor forme de cancer. Mai exact, cancerul de sân, colorectal, de prostată.
  • Este foarte bun atunci când vrei să faci o cură de detoxifiere a întregului organism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel