Pantofiori pentru copiii care lipsesc. PNL a organizat sâmbătă o acțiune de protest în fața sediului Ministerului de Interne, punând pe asfalt mai multe perechi de încălțăminte.
La începutul anului, în statisticile poliţiei erau dispăruţi peste 2000 de oameni, dintre care 534 copii. Într-un dramatic manifest al acestei statistici sumbre, în fața sediului Ministerului de interne au fost lăsate, sâmbătă, sute de perechi de pantofi.
Pe site-ul poliţiei sunt doar pozele a 17 copii dispăruţi. Cel mai vechi caz este din 2004, când un băieţel care avea atunci doi ani a dispărut dintr-un sat din Sibiu. În 25 de ani, în dosarul său nu s-a clintit o filă, conform stirileprotv.ro.
Liberalii susțin că, potrivit cifrelor oficiale, în România, în 2018 au fost dați dispăruți 4000 de minori și au fost găsiți doar 3600 dintre aceștia, astfel că 410 sunt în continuare căutați.
Din acest motiv, liberalii au pus pe jos în fața sediului MAI 400 de perechi de încălțăminte, ”pentru fiecare copil care dispare anual”, pentru a atrage atenția că tragedia de la Caracal nu este singulară.
PNL susține înființarea unor structuri specializate în cadrul județelor/regiunilor cu personal și logistică specializată, care să preia, din prima etapă, cazurile de persoane dispărute sau răpite, fiind evident că polițiștii de ordine publică sunt depășiți de complexitatea unor asemenea cazuri.