Categories: Stil de viaţă

Pensionarii care primesc bani în plus la pensie înainte de Paște. Despre ce sumă e vorba

Pensionarii care primesc bani în plus la pensie înainte de Paște. Înainte de sărbătoarea Paștelui, anumite administrații locale, cum ar fi primăriile, oferă un sprijin financiar suplimentar pensionarilor din țară.

Desigur, această inițiativă nu este aplicată de toate primăriile, însă publicația Newsweek a identificat câteva orașe în care persoanele în vârstă primesc un ajutor financiar înainte de Paște.

Merită menționat faptul că și în 2024, românii cu venituri modeste vor primi sprijin pentru achiziționarea de produse alimentare și pentru a beneficia de mese calde, în cadrul programului „Sprijin pentru România”.

Persoanele cu venituri mici, incluzând pensionarii și alte categorii sociale vulnerabile, primesc o sumă de 250 de lei o dată la două luni pentru a-și putea achiziționa produse alimentare de bază. A doua tranșă de 250 de lei este creditată pe cardurile lor în aceste zile de aprilie.

Și asta nu reprezintă întregul sprijin acordat.

Bani în plus la pensie înainte de Paște

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști, pensionarii din Iași vor beneficia de ajutoare sub formă de tichete sociale valorice, oferite de Primăria Municipiului Iași prin intermediul Direcției de Asistență Socială. Această inițiativă se află la cea de-a XXII-a ediție.

Campania vizează un număr de 10.833 de pensionari, ale căror pensii cumulate nu depășesc suma de 1.500 de lei, inclusiv (pensionari de drept și pensionari pe caz de boală). Fiecare carnet de tichete sociale are o valoare de 100 de lei și este compus din 10 tichete în valoare de 10 lei fiecare.

Pentru a beneficia de aceste tichete valorice, pensionarii trebuie să fie înregistrati în baza de date a Casei Județene de Pensii, să aibă domiciliul în Municipiul Iași și să fie în plată cu luna martie 2024. Distribuirea tichetelor valorice va avea loc în intervalul 17 aprilie – 18 iulie 2024.

În diverse orașe, tichetele sociale sunt acordate și altor categorii sociale. De exemplu, în orașul Năvodari, Primăria, prin intermediul Direcției de Asistență Socială, oferă tichete sociale cu ocazia sărbătorii de Paște 2024, pentru categoriile de persoane defavorizate stabilite conform Hotărârii Consiliului Local nr. 35/21.02.2024.

În cadrul sărbătorii de Paște 2024, tichetele sociale sunt acordate următoarelor categorii de beneficiari:

a) persoanelor beneficiare ale venitului minim de incluziune stabilit conform Legii nr. 196/2016 – 125 de lei/persoană din familie;

b) persoanelor încadrate în gradul de handicap accentuat sau grav – 125 de lei/persoană;

c) pensionarilor cu venituri proprii, nete, mai mici sau egale cu suma de 1.450 de lei pe lună, după cum urmează:

  • cu venit net mai mic sau egal cu valoarea pensiei sociale minime în vigoare la momentul depunerii cererii (1.281 de lei) – 125 de lei/persoană;
  • cu venit net cuprins între 1.282 de lei și 1.450 de lei, inclusiv – 75 de lei/persoană;

d) persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, care nu au venituri – 125 de lei/persoană.

În cazul Clujului, suma acordată este de 125 de lei per persoană, iar acești bani pot fi utilizați exclusiv pentru achiziționarea de alimente.

Cine poate beneficia de voucherul de Paște:

  • persoanele care îndeplinesc condițiile pentru venitul minim de incluziune, stabilite conform Legii nr. 196/2016;
  • persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu;
  • pensionarii cu venituri proprii, nete, mai mici sau egale cu 1.450 de lei;
  • pensionarii care au un venit mai mic sau egal decât pensia socială minimă, stabilită prin lege;
  • persoanele cu venituri nete cuprinse între 1.282 de lei și 1.450 de lei.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: