Din cuprinsul articolului
Pensii mai mici pentru această categorie de persoane. Pentru aproximativ 2 milioane de seniori, majorarea a fost cuprinsă între 1 leu și 500 de lei. Pentru alții, nu a existat nicio creștere a pensiei, ba chiar vor avea pensii mai mici. Despre cesumă este vorba?
O categorie de seniori a ratat majorarea cu 400 de lei la venitul primit de la stat. Pentru că sunt născuți până în anul 1971, inclusiv, aceasta n-ar fi fost o „regulă”, doar că seniorii care au muncit până în 1989 (inclusiv), când se muncea și sâmbăta, nu s-au ales cu majorări la pensie pentru că nu li s-au calculat orele muncite sâmbăta. La acea vreme, ziua de sâmbătă era zi de muncă obligatorie.
Vârsta legală de angajare era de 18 ani, deci este vorba despre cei care s-au născut până în anul 1971, inclusiv. Nu li s-au luat în considerare anii munciți, iar singurul lucru pe care-l pot face acum este să facă cereri și să le depună la Casele Teritoriale de Pensii, scrie newsweek.ro
Un pensionar care a muncit înainte de 1989 ar trebui să ia cu 400 de lei mai mult la pensie, conform unui calcul realizat pe baza vechii legi și a noii legi, mai scrie sursa citată mai sus. Înainte de anii 90, românii munceau 6 zile pe săptămână nu 5, doar că acest lucru n-a fost luat în calcul la recalculare.
(1) În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulţirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…